Ȋn cadrul manifestărilor francofone în parteneriat cu Agence Universitaire de la Francophonie, cu l’Institut Français de Roumanie şi cu Inspectoratul Şcolar Bucureşti, Facultatea de Ştiințe Politice a Universității din Bucureşti organizează anual concursul francofon Europe, Jeunesse, Francophonie (EJF).

Concursul se adresează liceenilor din clasele a XI-a şi a XII-a de la clasele bilingve (română-franceză) sau de la cele cu predare intensivă a limbii franceze și va avea loc pe data de 23 martie 2017, ora 12:00, la Facultatea de Științe Politice a Universității din Bucureşti (FSPUB), (Str. Negru Vodă nr. 3, Intrarea C, ATRIUM IBR).

Concursul este susţinut de Inspectoratul din Bucureşti din 2016, iar din 2017 este înscris în lista concursurilor naționale recunoscute de Ministerul Educației Naționale. De asemenea, din 2017 RFI România este partener media.

Din juriul EJF 2017 vor face parte:

  • Ionela Băluță– Decan, Facultatea de Ştiințe Politice, Universitatea din Bucureşti
  • Monica Cristina Anisie– Director, Direcția Monitorizare şi Inspecție Şcolară, Ministerul Educației Naționale
  • Mohamed Ketata– Director regional, Bureau Europe centrale et orientale (AUF)
  • Mihaela Codreanu– Responsabil principal de proiecte, Bureau Europe centrale et orientale (AUF)
  • Sarah Delbois– Responsabil de cooperare pentru limba franceză, Institut Français de Roumanie
  • Virgile Prod’homme– Lector de limba franceză, Responsabil de cooperare pentru educație, Ambassade de France à Bucarest.

Cea de-a treia ediție a acestui concurs, organizată cu sprijinul Institutului Bancar Român, va avea loc pe data de 23 martie 2017. Un număr de peste zece echipe de liceeni în competiție îşi vor prezenta proiectele pe tema incluziunii sociale, a egalității de şanse şi a accesului la educație.

Participanții la concurs sunt elevi ai unor prestigioase licee şi colegii naționale din țară (Alba, Botoşani, Braşov, Constanța, Galați, Iaşi, Roşiorii de Vede, Suceava, Târgu Jiu) şi din Bucureşti.

Anul acesta primele trei echipe câştigătoare vor primi premiul I („Le prix d’excellence”), oferit de Cristian Preda, Eurodeputat şi profesor al Facultății de Ştiințe Politice, care constă într-o vizită la Bruxelles în vederea unor schimburi şi dezbateri cu reprezentanți ai Parlamentului European.

Facultatea de Ştiințe Politice a Universității din Bucureşti (FSPUB) are o tradiție francofonă încă de la fondarea sa şi este singura facultate de profil din România care oferă un parcurs universitar integral în limba franceză. De asemenea, în cadrul FSPUB se derulează anual foarte multe evenimente, schimburi şi parteneriate internaționale în domeniul ştiințelor politice.

Toate detaliile sunt postate pe site-ul FSPUB la: http://www.fspub.unibuc.ro/ejf/2016-2017.

Pin It on Pinterest

Share This