Vineri, 10 martie 2017, a avut loc la Universitatea din București ceremonia de acordare a titlului onorific Doctor Honoris Causa reputatului profesor Antoine Compagnon, unul dintre cei mai importanți istorici și critici literari ai momentului în Franța, având o reputație deosebită în academia americană.
Prof. univ. dr. Marian Preda, Președintele Senatului Universității din București, a afirmat în deschiderea ceremoniei că „este o onoare pentru mine să acord titlul de Doctor Honoris Causa domnului Antoine Compagnon, profesor de Limba Franceză și Literatură Comparată la Universitatea Columbia și profesor de Literatură Franceză Modernă și Contemporană la Collège de France”.
În continuare a luat cuvântul prof. univ. dr. Mircea Martin, de la Facultatea de Litere, profesor emerit al Universității din București, pentru a citi Laudatio Domini. Mircea Martin a vorbit despre activitatea vastă a lui Antoine Compagnon în domeniul științelor umaniste. „Universitatea din București onorează astăzi un savant de reputație mondială, un umanist dintr-o lungă tradiție franceză care urcă până la Montaigne și mai departe, un om cu o activitate prodigioasă de profesor și de cercetător, de eseist și de pedagog, de editor și de scriitor.” Prof. Mircea Martin a mai subliniat că, în ciuda ascensiunii sale din domeniul științelor umaniste, formarea de bază a lui Antoine Compagnon a fost de inginer. „Formația de inginer n-a rămas fără urme în practica teoretică și critică a lui Antoine Compagnon. Tocmai respectul funciar pentru exactitate și rigoare l-a împiedicat pe tânărul cercetător să adere la scientismul structuralist, la modă atunci, să se lase sedus de radicalități speculative în disprețul datelor istorice și al evidențelor empirice. Înseși scrupulele de ordin științific l-au menținut de partea umanismului – paradoxul nu e decât aparent.”
Mircea Martin a mai vorbit și despre contribuția adusă în domeniul științelor umaniste de Antoine Compagnon, autor a 19 cărți, a sute de articole și a numeroase cursuri. După ce a prezentat principalele opere literare ale lui Antoine Compagnon, prof. Mircea Martin a încheiat prin a-i ura bun venit ca membru al comunității intelectuale românești și al comunității universitare bucureștene.
După ce i-a fost înmânătă diploma de Doctor Honoris Causa de către prof. univ. dr. Marian Preda, în calitate de Președinte al Senatului Universității din București, profesorul Antoine Compagnon a mulțumit Universității din București pentru distincția oferită, afirmând că „este o onoare imensă să primesc titlul de Doctor Honoris Causa, pe care îl consider un tribut adus științelor umaniste: literatură, istorie literară, critică, filologie”. Antoine Compagnon a vorbit despre evoluția sa în domeniul științelor umaniste și despre perspectivele cercetării și ale cercetătorilor, pe care îi definește ca fiind „vânători de infinit”, menționând cât de importantă este pentru un cercetător credibilitatea și valoarea acestuia. De asemenea, profesorul Antoine Compagnon a afirmat că susține evaluarea cercetării, care trebuie protejată cu orice preț, întrucât reprezintă activitatea de bază a disciplinelor umaniste.
În încheiere, prof. univ. dr. Marian Preda a vorbit despre influența pe care profesorul Antoine Compagnon a avut-o asupra lumii academice și culturale și despre importanta contribuție adusă de profesorul Compagnon în domeniul literaturii comparate, critice, istorice și în cercetare.
Broșura ceremoniei de acordare a distincției Doctor Honoris Causa profesorului Antoine Compagnon poate fi consultată aici.