Asociaţia Studenţilor Chimişti a Universităţii din Bucureşti (ASC-UB) organizează cea de-a VII-a ediție a programului “SCHIMB DE EXPERIENŢĂ”, în colaborare cu Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara (OSUT).
În cadrul acestui proiect, în perioada 26 martie – 2 aprilie 2017, 15 studenți din cadrul Facultății de Chimie, Biologie, Geografie din Universitatea de Vest, Timişoara, vor participa la activități din cadrul Facultății de Chimie, Universitatea din București, urmând ca în perioada 2-9 aprilie 2017, studenţii bucureșteni să meargă la Timișoara.
Programul „SCHIMBULUI DE EXPERIENŢĂ” cuprinde:
- prezentarea facultăţii;
- vizitarea departamentelor facultăţii;
- participarea la cursuri, laboratoare și alte activităţi didactice;
- participarea la activităţi organizate în cadrul evenimentului Zilele Portilor Deschise la Facultatea de Chimie;
- vizitarea orașului București și obiectivelor sale turistice;
- desfăsurarea de activităţi de recreere alături de ASC-UB (Escape Room, Casa Experimentelor, activităţi de grup etc.);
- participarea la ASUB Fest (teatru, karaoke, stand-up comedy, seară multiculturală).