În baza Protocolului de colaborare încheiat cu Universitatea din Bucureşti (UB), în anul 2017, Serviciul de Informaţii Externe continuă tradiţia stagiului de practică în domeniul CRIPTOLOGIE, destinat studenţilor aflaţi la sfârşitul primului an de masterat la Facultatea de Matematică şi Informatică.
Stagiul va avea durata de o lună, în perioada 26.06 -21.07.2017, maximum de locuri puse la dispoziţie fiind de 4. Numărul de credite transferabile care va fi obţinut în urma desfăşurării stagiului se stabileşte de către UB.
Stagiul oferă studenţilor participanţi posibilitatea de a dobândi experienţă practică, complementară studiilor universitare, într-un domeniu de activitate rezervat profesioniştilor de elită. Oferim, astfel, o oportunitate pe care partenerii noştri euroatlantici o utilizează de mult timp în dialogul cu mediul universitar.
Pentru a fi acceptaţi la stagiu, doritorii trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii :
- sunt studenţi în anul I de masterat la specializările menţionate;
- au exclusiv cetăţenie română şi domiciliul în România;
- nu au cazier judiciar;
- au absolvit cursurile universitare cu media la examenul de licenţă peste 8;
- au fost admişi la cursurile de masterat cu media peste 8.
În vederea participării la stagiu, studenţii interesaţi vor depune la secretariatul facultăţii, cel târziu până la data de 20 aprilie, în două exemplare, un dosar de înscriere care conţine:
- cerere de înscriere, în care se va preciza și motivația participării la stagiu (modelul este disponibil la secretariatul facultăţii);
- curriculum vitae actualizat;
- cel puţin două recomandări din partea unor personalităţi academice sau universitare din domeniul de referinţă ştiinţifică al studentului;
- copie a diplomei de licență;
- copie a suplimentului la diploma de licență (copia foii matricole) sau adeverință care să ateste mediile anilor de studiu;
- adeverinţă care să ateste înscrierea studentului la masterat, nota cu care a fost admis și media primei sesiuni de examene la master;
- copie a actului de identitate.
Selecţia studenţilor care îndeplinesc condiţiile de participare se realizează de către o Comisie comună de evaluare, formată din reprezentanţi ai UB şi SIE. Având în vedere specificul instituţiei, procesul de selecţie urmăreşte identificarea cu precădere a masteranzilor interesaţi de cercetare care au abilităţi de gândire analitică, deţin competenţe profesionale de bază din domeniul matematicii şi programării. Activitatea Comisiei, care constă în analizarea dosarelor depuse de candidaţi şi, dacă este nevoie, în interviuri cu aceştia, se finalizează până la data de 1 iunie.
Informaţii suplimentare pot fi solicitate la secretariatul Facultăţii de Matematică și Informatică sau la secretariatul Președintelui Senatului Universității din București (Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36 – 46); telefon: 021-3059713