Joi, 6 aprilie 2017, la ora 18:30, Secția de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București (IRH-ICUB) organizează un nou seminar de cercetare „Diavolul în Politică”. Seminarul este susținut de Dr. Ana Petrache și Asistent Univ. Dr. Laurențiu Gheorghe de la Universitatea din București.
Ce urmărim atunci când definim politica ca o tranzacție cu Diavolul? Avem de-a face cu o justificare a răului, un export al responsabilității sau cu o metaforă utilă? Diabolizarea adversarilor servește unei legitimări partizane sau lupta politică presupune deja distincția amic-inamic? Atunci când vorbim despre diavol și politică avem de-a face cu preluarea unei scheme teologice menită să ușureze comunicarea politică? Am avea nevoie de politică dacă nu ar trebui să facem față Răului? Care e relația între violență-ordine-politică și rău?
La aceste întrebări își propune să răspundă seminarul de cercetare „Diavolul în Politică”.
În contextul în care spațiul public e inundat de așteptări eshatologice mai mult sau mai puțin religioase, discursurile apocaliptice abundă și referințele la bătălia finală a istoriei apar mai des în presă decât în predici. O reflecție asupra funcției Diavolului în politică cere atenție la folosirile teologice și politice ale unei noțiuni cu o istorie controversată.
Seminarul invită la o dezbatere despre Diavolul așa cum e văzut el în creștinism și în islam, dar mai ales așa cum imaginea sa este utilizată pentru a vorbi de răul din politică. În cadrul seminarului se vor analiza împreună texte în care conceptele politice împrumută legitimități teologice și viceversa și se va studia cum acest export de idei influențează ambele domenii.
Seminarul este deschis publicului. Accesul este gratuit.
Mai multe detalii despre seminarul „Diavolul în Politică” pot fi consultate aici.