Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București organizează în fiecare zi de joi, de la ora 12:00, începând cu 23 martie 2017, Zilele Porţilor Deschise, în sediul său din Str. Academiei nr. 14, sector 1.
Evenimentul se adresează grupurilor organizate de elevi de liceu, formate din 1-2 profesori și cca 25 de elevi, care vor să viziteze facultatea, să o cunoască mai bine și să afle ce le poate oferi ca viitori studenți. Înscrierea prealabilă este obligatorie. În limita locurilor disponibile, se acceptă și elevi de liceu, care participă individual.
O vizita durează cca 2 ore și se desfășoară pe ateliere de prezentare, aplicații mobile, robotică, astronomie și altele, organizate în amfiteatrele și laboratoarele facultății.
Pentru înscriere și orice alte întrebări, vă rugăm să scrieți pe adresa zpd@fmi.unibuc.ro, cu cel puțin 2 zile înainte de data planificată a vizitei.
Mai multe informații despre programul evenimentelor Zilele Porţilor Deschise la Facultatea de Matematică și Informatică pot fi consultate aici.