Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (CESI) al Universității din București organizează luni, 8 mai 2017, atelierul de cercetare cu tema „Figura limbajului, limbajul figurii” în cadrul proiectului de cercetare „Figura – corp, artă, spațiu, limbaj”. Evenimentul va avea loc la sediul CESI (str. Mihail Moxa, nr. 5, Sala de Consiliu), între orele 17:00-19:00.
Figura-limbaj este ultima dintre cele patru axe pe care membrii echipei de proiect, alături de invitaţii lor, şi-au propus să le exploreze pe parcursul seriei atelierelor de cercetare. În cadrul acestui atelier dedicat statutului şi funcţionării figurii în limbaj, dar şi diverselor limbaje teoretice utilizate în abordarea acestui subiect, Adrian Tudurachi va urmări câteva dintre punctele nodale în jurul cărora s-a articulat redefinirea contemporană a figurii ca încercare de depăşire a vechii perspective retorice. Acest demers se concentrează asupra influenţei exercitate, pe de o parte, de practicile artistice (fotografia, montajul) şi, pe de alta, de reflecţia filozofică pe marginea unor noţiuni precum figuralul (Lyotard, Deleuze, Didi-Huberman) sau dispozitivul (Foucault, Agamben) în reconceptualizarea figurii în limbaj, nu în termeni textuali, aşa cum se întâmplă în mod tradiţional, ci în termeni vizuali. Impactul culturii vizuale asupra reevaluării figurii în limbaj va fi aprofundat prin intervenţia lui Chris Tănăsescu, inițiator și membru al trupei multi(-digital-)media de poezie, pictură/video și muzică Margento. Chris Tănăsescu este în prezent coordonator al noului program de Digital Humanities la Universitatea din Ottawa şi cercetător al fenomenului literar din perspectivă interdisciplinară.
Adrian Tudurachi este critic şi istoric literar, director-adjunct al Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” (Cluj-Napoca). Şi-a obţinut doctoratul în Litere în 2005, cu o teză despre poetica lui Mihail Dragomirescu, publicată ulterior cu titlul Destinul precar al ideilor literare (2006). Printre interesele sale de cercetare se numără ideologiile literaturii în modernitate şi relaţia dintre experienţa formelor şi reprezentările sociale ale literaturii. A coordonat volume colective (Dus-întors. Rute ale teoriei literare în postmodernitate, împreună cu Oana Fotache şi Magda Răduţă, 2016) şi numere speciale ale unor publicaţii academice. Este redactor-şef al revistei de istorie literară Dacoromania litteraria, editată de Academia Română, filiala Cluj-Napoca. Este, de asemenea, membru în comitetele editoriale ale unor publicaţii precum RiCognizioni. Rivista di Lingue e Letterature Straniere e Culture Moderne şi Transylvanian Review şi autor al unor importante studii ştiinţifice. Ultima sa carte publicată este Fabrica de geniu. Naşterea unei mitologii a productivităţii literare în cultura română, 1825-1875 (2016).
Chris Tănăsescu (alias Margento) este poet, performer, eseist, critic și traducător. Este licențiat în filologie și informatică, doctor în filologie, profesor de poezie americană contemporană, de digital humanities, creative writing și natural language processing. A predat la Universitatea din București, San Diego State University, Tan Tao University și Université Paris 10 și a conferențiat în Europa, America de Nord și Asia. Este autorul, traducătorul sau antologatorul a peste 20 de volume și (co-)autorul a sute de articole academice și literare. În calitate de inițiator și poet al trupei multi(-digital-)media de poezie, pictură/video și muzică Margento a câștigat premiile Fringiest Event Award (Buxton Fringe, Anglia, 2005), Mențiunea Presei (Adelaide Fringe, Australia, 2006) și Discul de Aur (România, 2008). Chris Tănăsescu a deschis prima ediție a Euro Poetry Slam Festival (Berlin 2009) și a fost invitat să prezinte performance-uri la Conferința Mondială E-Poetry (Londra, 2013) și în cadrul Crowd Omnibus Literary Tour (Germania și Austria, 2016). În prezent, are un grant de cercetare la Universitatea din Ottawa, la Departamentul de Computer Science, unde lucrează la proiectul Graph Poem. Este Editor-at-Large al revistei Asymptote pentru România și Moldova.
Atelierul de cercetare cu tema „Figura limbajului, limbajul figurii” este ultimul dintr-o serie de patru ateliere de cercetare desfăşurate pe durata proiectului, care au ca obiectiv comun identificarea de noi regimuri ale figurii, așa cum decurg din analiza unor obiecte vizuale contemporane, precum și evidențierea potențialului interdisciplinar al conceptului de figură prin situarea sa în domenii artistice şi teoretice distincte: corp, artă, spațiu, limbaj.
Membrii echipei de proiect sunt dr. Laura Marin (SD-SITT/CESI, UB), dr. Anca Diaconu (Băicoianu) (Facultatea de Litere/CESI, UB), dr. Vlad Ionescu (Universitatea din Hasselt/CESI, UB), dr. Andrei Lazăr (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca/CESI, UB), drd. Alexandra Irimia (SD-SITT-CESI, UB), drd. Alina Mihai (SD-SITT/CESI, UB) și Alexandru Maxim (tehnician de proiect, CESI, UB).
Proiectul de cercetare „Figura – corp, artă, spațiu, limbaj” este finanțat de UEFISCDI prin programul „Tinere echipe” (PN-II-RU-TE-2014-4-0787).