Miercuri, 19 aprilie 2017, va avea loc dezbaterea cu tema Despre „Mineriada” din iunie 1990 la Cafeneaua critică. Evenimentul se va desfășura la Club A (Str. Blănari, nr. 14), între orele 19:00-21:30.
La eveniment participă: profesori de atunci ai Universităţii din Bucureşti şi ai Universităţii de Arhitectură, între care viitorul rector al primeia şi preşedinte al României Emil Constantinescu, ministrul adjunct al Învăţămîntului din 1990, prof. dr. Paul Cornea, rectorul din 1990 al Universităţii de Arhitectură, prof. dr. Sandu Alexandru, rectorii actuali ai celor două Universităţi, prof. dr. Mircea Dumitru şi prof. dr. Marian Moiceanu, profesorii Lazăr Vlăsceanu şi Mihai Emilian Popa de la Universitatea din Bucureşti, prof. dr. Marius Smigelschi de la Universitatea de Arhitectură, reprezentanţii Asociaţiei „21 Decembrie 1989” Doru Mărieş şi av. Antonie Popescu, istorici, politologi, intelectuali publici.
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
Despre aşa-numita „Mineriadă” din 14-15 iunie 1990 – precedată de turbulenţele din ziua de 13, încât e de obicei indicat intervalul 13-15 iunie – s-a vorbit mult, s-a scris, s-au realizat documentare de televiziune şi s-a şi deschis un dosar penal, tergiversat o vreme, aflat astăzi, după aproape 27 de ani, în curs de finalizare, urmând să fie înaintat spre pronunţare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Fără îndoială, a fost un moment important, complicat, revoltător al postcomunismului românesc, cu implicaţii majore în epocă, de-atunci încoace şi chiar şi în zilele noastre, dacă vor urma un proces şi sentinţe. Despre „Mineriadă” în general, ca eveniment interpretabil din multiple perspective – istorică, politică, etică, juridică – va fi vorba în dezbaterea pe care o propune Cafeneaua critică.
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A, la Club Control şi, din toamna lui 2011, din nou la Club A. În stagiunea 2016-2017 întâlnirile Cafenelei critice au loc miercurea seara.