Centrul de Analiză Integrată și Management Teritorial (CAIMT) al Universității din Bucureşti și Laboratorul de Chimie Organică de la Universitatea din Bayreuth (Germania) au iniţiat un parteneriat în cercetarea ştiinţifică, care urmăreşte aplicarea unor modele de analiză fractală, specifice geografiei, dezvoltate în cadrul CAIMT.
Dr. Ion Andronache a participat din partea CAIMT la primul proiect de cercetare, care a urmărit efectele tratamentelor anticancer asupra sistemului vaselor de sânge. În această cercetare s-a pornit de la analogia dintre sistemele hidrografice şi cele vasculare, generarea unor agenţi perturbatori putând să degradeze sistemul vascular al tumorilor, astfel că acestea nu mai sunt hrănite, ceea ce conduce la moartea lor.
Colaborarea instituțională a condus la rezultate semnificative, obţinute prin modelare fractală. Profesorul Bernhard Biersack a apreciat modelările fractale realizate ca fiind „extrem de valoroase, ce aduc îmbunătățiri semnificative rezultatelor obținute anterior”.
Rezultatele acestor cercetări s-au constituit într-o propunere către Oficiul de Brevetare al Universității Bayreuth, pentru obținerea unui brevet de invenție, ceea ce atestă, încă o dată, importanța și succesul cooperării științifice. De asemenea, au fost publicate două articole științifice în reviste din fluxul principal de publicații, care pot fi accesate la adresele http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/chem.201604246/full și http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/cmdc.201400049/abstract.
CAIMT intenționează să continue și să mențină cooperarea cu Laboratorul de Chimie Organică al Universității din Bayreuth în direcția unor propuneri comune de proiecte de cercetare, care vor contribui la dezvoltarea parteneriatului instituțional, precum și la dezvoltarea pragmatică a geografiei medicale.