Joi, 27 aprilie 2017, prof. univ. dr. Alexandra Cornilescu va susține conferința Sintaxa pasivelor propoziționale în limba română în cadrul Conferințelor Centrului de Lingvistică Teoretică și Aplicată al Facultății de Litere a Universității din București. Prelegerea va avea loc la Departamentul de Lingvistică (Facultatea de Litere, str. Edgar Quinet, etajul 1, aripa stângă), începând cu ora 18:00, și va fi urmată de o dezbatere.
Profesor emerit Alexandra Cornilescu este cadru didactic în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specialistă în lingvistică modernă, și autoare a unor lucrări de gramatică generativă. A fost decan al Facultății de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din București (din 2004), iar între anii 1990-2004 a fost Șef al Catedrei de Limba engleză.
Centrul de Lingvistică Teoretică și Aplicată îşi propune să stimuleze cercetarea lingvistică de performanţă, formarea tinerilor cercetători şi schimbul de informaţii cu specialiştii din ţară şi din străinătate; de asemenea, să asigure legarea învăţământului de cercetarea cea mai recentă şi mai performantă şi să transmită rezultatele prin aplicaţii în didactica limbii (inclusiv a limbii române ca limbă străină) şi prin forme de consultanţă lingvistică. În acest scop, sunt organizate întâlniri periodice între specialişti, colocvii şi conferinţe ale catedrei și sunt constituite cercuri şi colocvii studenţeşti în domeniul limbii şi al comunicării.