Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, British Council, Institutul Cultural Român și Uniunea Scriitorilor din România, a lansat miercuri, 19 aprilie 2017, volumul Mandy Pannett. Ladders of Glass. Scări de sticlă. Acest volum de poeme de Mandy Pannett, publicat în limbile engleză și română, face parte din seria Lidia Vianu Translates. Volumele acestei serii apar atât online, la Contemporary Literature Press, cât și pe hârtie, la Editura Integral. Seria va consta din scriitori englezi traduși în limba română și scriitori români traduși în limba engleză. Toate aceste volume vor fi publicate sub formă de texte paralele.

Mandy Pannett lucrează freelance ca profesor de creative writing. A participat la lecturi de poezie, și a condus ateliere de o zi sau pe o perioadă mai îndelungată în toată Anglia. Poemele ei au apărut în reviste din UK, Europa, Canada și SUA. Este redactor pentru poezie la Sentinel Literary Quarterly și editoarea antologiei Poems for a Liminal Age (SPM Publications), publicată în sprijinul Médecins Sans Frontières. A câștigat premii la câteva concursuri naționale și a jurizat altele.

Câțiva dintre poeții englezi din această serie au lucrat cu masteranzii Lidiei Vianu la traducerea Antologiei de poezie contemporană românească (http://editura.mttlc.ro/contemporary-romanian-poetry.html). Această colaborare a devenit în timp un mecanism de traducere eficient. Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan a devenit un brand în traducerea literaturii din și în limba engleză.

Anul trecut, MTTLC a împlinit zece ani de activitate. În semn de recunoaștere, instituțiile care îl sprijină au ajutat–o pe Lidia Vianu, directoarea programului, să organizeze un prim Masterclass de traducere literară, la care au fost invitați șase poeți englezi să lucreze cu masteranzii MTTLC la traducerea poeziei românești în limba engleză. A doua ediție a acelei întâlniri se va desfășura anul acesta între 8–14 mai, și se va ocupa de traducerea prozei.

Lidia Vianu Translates: Mandy Pannett. Ladders of Glass. Scări de sticlă poate fi consultat și descărcat din acest moment aici.

Editura pentru Literatură Contemporană publică lucrări atât în limba engleză, cât și în limba română. Mai multe informații despre cărțile publicate de Contemporary Literature Press pot fi consultate aici.

Pin It on Pinterest

Share This