În perioada 30 mai – 2 iunie 2017 se vor desfăşura la Universitatea Aix Marseille din Franţa lucrările celei de-a 12-a conferințe a Asociației Internaționale de Dialectologie Arabă (AIDA).
La lucrările conferinţei AIDA de la Universitatea Aix Marseille participă patru profesori şi cercetători de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. Prof. univ. dr. George Grigore va prezenta în cadrul conferinței lucrarea Deontic modality in Baghdadi Arabic, iar prof. univ. dr. Andrei Avram va participa cu lucrarea Africanisms in Turku. La conferință vor mai lua parte asist. univ. dr. Gabriel Bițună, cu lucrarea The role of prepositions and conjunctions in the syntax of the Spoken Arabic of Siirt și masterandul Ștefan Ionete, cu lucrarea Persan loanwords in Baghdadi Arabic.
Președintele Asociației Internaționale de Dialectologie Arabă este prof. univ. dr. George Grigore, coordonatorul Departamentului de Limbă și Literatură Arabă și directorul Centrului de Studii Arabe al Universității din București. George Grigore a fost ales președinte de către membrii AIDA întruniţi la Bucureşti în luna mai 2015, când secţia de limba arabă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universității din București a găzduit şi a organizat conferinţa internaţională a AIDA, la care au participat peste 150 de dialectologi din întreaga lume.
AIDA (Association Internationale de Dialectologie Arabe) a fost fondată în 1993, la Paris, la inițiativa unui grup de arabiști prestigioși, cu scopul de a încuraja și promova studierea dialectelor arabe. Încă de la fondare, AIDA a devenit principalul centru care adună laolaltă peste 300 de specialiști din întreaga lume care sunt interesați de studiile de dialectologie arabă sub diverse aspecte: fonetică, fonologie, morfologie, sintaxă, împrumuturi, schimbare de cod, lexicologie, studii comparative, diacronice și sincronice, sociolingvistică, predarea dialectelor arabe etc.
Mai multe detalii despre programul celei de-a 12-a ediţii a Conferinței Internaționale AIDA pot fi consultate aici.