Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din Bucureşti, Secţia de Științe Matematice a Academiei Române și Institutul de Matematică ,,Simion Stoilow” al Academiei Române organizează joi, 29 iunie 2017, o sesiune comemorativă dedicată profesorului dr. doc. Nicolae Popescu (1937, Strehaia-Comanda – 2010, București), care anul acesta ar fi împlinit 80 de ani. Evenimentul este organizat în cadrul Seminarului de Teoria numerelor ,,Nicolae Popescu” și va avea loc la sediul Institutului de Matematică ,,Simion Stoilow” al Academiei Române, în amfiteatrul ,,Miron Nicolescu” (str. Calea Griviței, nr. 21), începând cu ora 10:00.

Discipoli ai profesorului Nicolae Popescu, profesori universitari, cercetători științifici în universități și în centre de cercetare din țară și din străinătate, foști colegi din Institutul de Matematică al Academiei, membri ai Secției de Științe Matematice a Academiei Române, absolvenți ai Facultății de Matematică care i-au fost studenți, vor participa la această sesiune dedicată in memoriam profesorului Nicolae Popescu.

Despre omul, matematicianul și mentorul Nicolae Popescu vor vorbi prof. dr. Lucian Beznea, directorul Institutului de Matematică al Academiei Române, prof. dr. Constantin Năstăsescu, membru corespondent al Academiei Române, prof. dr. Ioan Tomescu, membru corespondent al Academiei Române, conf. univ. dr. Radu Gramatovici, decanul Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București,  conf. univ.  dr. Victor Alexandru, cadru didactic la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din Bucureşti, prof. univ. dr. Angel Popescu, cadru didactic la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, prof. dr. Horia Pop, cadru didactic la San Antonio College (California, SUA), conf. univ. dr. Dan Cristian Popescu, cadru didactic la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București, prof. univ. dr. Ion Armeanu, cadru didactic la Facultatea de Fizică a Universității din Bucureşti, prof. univ. dr. Liliana Popescu, cadru didactic la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din Bucureşti.

Vor susține comunicări matematice dedicate mentorului Nicolae Popescu elevii săi: prof. dr. Adrian Ioviță, Concordia University (Canada) și Padova University (Italia), prof. dr. Adrian Diaconu, University of Minnesota (Minneapolis, SUA), prof. dr. Alexandru Zaharescu, University of Illinois at Urbana-Champaign (SUA), CSI. dr. Cristian Cobeli, Institutul de Matematică al Academiei Române, prof. dr. Marian Anton, University of Kentucky (Lexington, KY, SUA), Cerc dr. Mihai Prunescu, Institutul de Matematică al Academiei Române.

Moderator al manifestării dedicate acestei personalității umane și științifice de excepție va fi CSI. dr. Marian Vâjâitu, Institutul de Matematică al Academiei Române.

Despre personalitatea științifică și umană a profesorului Nicolae Popescu au scris multe personalități în volumul Nicolae Popescu – Omul • Matematicianul • Mentorul, apărut la Editura Universităţii din Bucureşti în anul 2011. Fragmente din acest volum pot fi consultate aici.

Pin It on Pinterest

Share This