Universitatea din București a dat start înscrierilor pentru cea de-a V-a ediție a competiției UB Talks, oferind studenților săi, prin schimbul interdisciplinar de cunoștințe, un nou context în care să își antreneze curiozitatea științifică și creativitatea și să își dezvolte competențele oratorice.
Astfel, vei avea ocazia să-ți exersezi talentul de a vorbi în public, într-un cadru plăcut și informal, vei beneficia de o sesiune de pregătire, care te va ajuta să îți concepi prezentarea și să îți îmbunătățești tehnicile de vorbire în public, vei cunoaște studenți din alte facultăți și domenii și vei avea parte de un mic „schimb de experiență” – spre deosebire de orele de curs, aici tu vei avea rolul lectorului.
Studenții și masteranzii sunt așteptați să se înscrie în competiție până la data de 23 mai 2017, pe ubtalks@pr.unibuc.ro, propunând o temă care să suscite interesul și curiozitatea publicului, pe baza căreia să susțină un discurs cu durata de 10 minute în fața unui juriu format din profesori ai Universității din București și specialiști în comunicare. Subiectele trebuie să fie interesante și comprehensibile pentru un public profan în domeniul respectiv.
Sunt acceptați aplicanți individuali, dar și echipe de 2-3 persoane.
Cei selectați vor participa în perioada 25-26 mai 2017, la prima etapă a programului, ce constă într-o sesiune de pregătire coordonată de către prof. dr. Liviu Papadima, Facultatea de Litere, și Ana Maria Bogdan, digital business consultant. Ana Maria Bogdan a fost general manager la Grapefruit România (una dintre cele mai mari agenții românești de branding) și la R/GA România, cu o experiență de peste 15 ani în digital product development. A făcut parte din jurii românești și internaționale. În cadrul celor 2 workshop-uri, cu durată de 4 ore fiecare, candidații vor fi consiliați pentru elaborarea prezentărilor și își vor perfecționa tehnicile de vorbire în public. Trainigurile vor avea loc la Facultatea de Litere (Strada Edgar Quinet 5-7, București). La finalul sesiunii de pregătire se va decide de către coordonatori, în funcție de numărul de participanți, care dintre aceștia vor merge la cea de a doua etapă.
În etapa a doua a competiției, 29-30 mai 2017, va avea loc sesiunea de prezentări (finala) în fața juriului și audienței.
Prezentarea trebuie să fie atractivă și comprehensibilă pentru un public din afara domeniului de specializare, bine documentată, originală, relevantă, creativă și solid argumentată. Poate fi însoțită, dacă e cazul, de materiale foto, video sau audio.
Evaluarea atelierelor se va face de către un juriu format din cadre didactice ale Universității din București. Pe parcursul întâlnirilor, juriul va evalua fiecare prezentare în parte, potrivit unei grile de evaluare.
Structura unui atelier va fi următoarea:
Prezentare – 10 min
Întrebări şi răspunsuri (cu publicul) – 10 min
Evaluarea de către juriu – 10 min
Pauză – 5 min
Participanții pot câștiga diferite premii, printre care și un loc la Școala de Creativitate organizată de Universitatea din București la Cumpătu, Sinaia în luna august sau o bicicletă Pegas.
Mai jos găsiți câteva idei legate de ce ar putea să conțină o prezentare. Bineînțeles, acest lucru variază în funcție de domeniul de specializare.
- Ați putea să descrieți și să explicați în mod interesant o teorie științifică
- Ați putea să faceți legătura între teorii din specializarea voastră și teme sau problematici care țin de lumea contemporană
- În orice domeniu există povești interesante, care merită povestite… ați putea să vorbiți despre nașterea unei teorii sau invenții sau despre evenimente care au marcat istoria disciplinei voastre
- Puteți să prezentați o idee sau o teorie proprie, cu condiția ca aceasta să fie bine argumentată
- Puteți să prezentați un studiu de caz care vi se pare interesant
- Puteți să produceți sau să reproduceți un experiment științific, în cadrul căruia să implicați publicul (cu condiția ca acest lucru să respecte normele etice și de siguranță ale desfășurării experimentelor)
- Puteți să transmiteți publicului o aptitudine, să-l învățați să facă un anumit lucru (un atelier de tip „cum să…”)
Mai multe detalii despre atelierele UB Talks pot fi solicitate la adresa alexandra.craciun@litere.unibuc.ro.