Secțiunea de Științe Sociale a Institutul de Cercetare al Universității din București (SSS-ICUB) organizează luni, 12 iunie 2017, conferința Can inflation targeting promote institutional quality in developing countries?”, susținută de Alexandru Minea, co-directorul masterului de cercetare ,,Economia Dezvoltării” la Școala de Economie de la Universitatea Clermont Auvergne. Evenimentul va avea loc la sediul ICUB din Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, în sala 102 (Șoseaua Panduri, nr. 90-92), începând cu ora 17.00.

Reformele instituționale ocupă un loc de prim rang în cercetări actuale din diferite domenii. În economie, o literatură importantă se concentrează asupra legăturii dintre reformele instituțiilor monetare și reformele instituțiilor bugetare. Scopul acestui seminar este prezentarea unor articole în care se revizuie legătura dintre reforme monetare și bugetare. Folosind un model teoretic, se va arăta modul în care reforme monetare, de genul adoptarea unui regim de țintire a inflației, pot genera schimbări în instituțiile bugetare, în principal prin ameliorarea gradului de colectare a veniturilor fiscale. Mai departe, acest rezultat teoretic este testat într-un cadru macroeconomic, folosind date pentru țări emergente și în dezvoltare. În final, ultima parte a prezentării va fi dedicată unei largi discuții privind modul în care aceste rezultate pot influența modul în care este condus policy-mix (combinația dintre politici monetare si bugetare).

După susținerea în 2007 a tezei de doctorat în care a studiat efectele politicilor bugetare și monetare asupra creșterii economice, Alexandru Minea a devenit conferențiar universitar în 2008, și apoi, în urma concursului național francez, profesor universitar în 2010 la Universitatea Auvergne. În 2011 a fost numit expert pe termen scurt pentru Departamentul de Probleme Bugetare a Fondului Monetar International (FMI). Cercetarea sa analizează impactul politicilor economice asupra creșterii economice și a bunăstării, legătura dintre sistemele monetare și instituții, și, mai recent, relația dintre mediul înconjurător și creșterea economică. Rezultatele cercetării au fost publicate în diferite jurnale științifice. În prezent, Alexandru Minea este co-directorul masterului de cercetare ,,Economia Dezvoltării” la Școala de Economie de la Universitatea Clermont Auvergne si coordonator a câtorva doctoranzi în macroeconomie.

Mai multe informații despre conferința ”Can inflation targeting promote institutional quality in developing countries?” pot fi consultate aici.

Pin It on Pinterest

Share This