Celebrul paleoartist canadian Brian Cooley a revenit în România și este, pentru câteva zile, oaspete al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului – Geoparc Internațional UNESCO, administrat de Universitatea din București.
Pe parcursul zilelor petrecute în Țara Hațegului, Brian Cooley va discuta conceptul de realizare a Muzeului Dinozaurilor din Transilvania, împreună cu echipa Geoparcului, cu reprezentanți ai Asociației GeoD pentru Promovarea Geodiversității și ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină (INCD) – GeoEcoMar, dar și cu autoritățile locale. Muzeul va fi amenajat în satul Tuștea, din comuna General Berthelot, iar în perioada următoare vor fi identificate programe de finanțare care să permită punerea în practică a unui astfel de proiect. Realizarea acestui muzeu, alături de celelalte obiective de vizitare ale Geoparcului, va contribui la dezvoltarea turismului sustenabil în Țara Hațegului și transformarea acestei zone într-o veritabilă Capitală a Dinozaurilor din România. Totodată, obiectivul va reprezenta un centru de dezvoltare de noi proiecte și programe educaționale și de cercetare menite să promoveze diversitatea Geoparcurilor Internaționale UNESCO.
Brian Cooley a fost bucuros să afle că în ultimii ani, doi dintre dinozaurii creați de el, Magyarosaurus dacus și Zalmoxes robustus, au fost prezenți la o mulțime de evenimente din Geoparc, dar și din țară, iar o altă lucrare a sa, Balaurul bondoc, expusă la sediul din Hațeg al Geoparcului, atrage un număr tot mai mare de vizitatori. De asemenea, el s-a declarat încântat de programul de voluntariat, de activitățile educaționale și de cercetare științifică derulate de Geoparcul Internațional UNESCO și de Universitatea din București.
Și pentru ca cei trei dinozauri să arate cât mai bine în fotografiile turiștilor interesați să vadă creaturile care populau fosta Insulă a Hațegului în urmă cu 70 de milioane de ani, Brian Cooley le va reîmprospăta aspectul astfel încât să le ofere și mai multă atractivitate. În această acțiune, el va fi urmărit cu mare atenție și ajutat de Voluntarii și Ambasadorii pentru Geoparc.
Vizita lui Brian Cooley în Țara Hațegului se va încheia marți, 13 iunie 2017. În călătoria sa în România, Brian Cooley este însoțit de prietenul său, Dieter Schlaffke, cel care a donat cea mai mare sumă de bani în cadrul proiectului de crowdfunding care a făcut posibilă călătoria lui Magyarosaurus dacus din Canada în România. De asemenea, Dieter a turnat în fibră de sticlă machetele celor trei dinozauri pitici creați de Brian Cooley. Înainte să ajungă în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Brian și Dieter au mai vizitat Delta Dunării și nava Mare Nigrum a INCD GeoEcoMar din portul Constanța.
Brian Cooley este unul dintre cei mai renumiți paleoartiști la nivel mondial datorită naturaleții sculpturilor sale și a modului în care reușește să recreeze dinozauri având la bază rezultate ale cercetărilor științifice. Lucrările sale sunt expuse în mai multe muzee din întreaga lume, iar trei dintre numerele revistei National Geographic au avut pe copertă fotografii ale dinozaurilor realizați de el.
Prezența lui Brian Cooley în Țara Hațegului este posibilă mulțumită implicării Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului – Geoparc Internațional UNESCO al Universității din București, INCD GeoEcoMar, Asociației GeoD pentru Promovarea Geodiversității, Asociației Intercomunale Țara Hațegului, Destinației Ecoturistice Țara Hațegului – Retezat și Primăriei comunei General Berthelot.