Institutul de Cercetare al Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucuresti şi Facultatea de Informatică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează, în perioada 5-8 iulie 2017, conferinţa Working Formal Methods Symposium – FROM 2017. Evenimentul va avea loc la Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii din Bucureşti, în Amfiteatrul Pompeiu (str. Academiei, nr. 14, etajul II).

Conferinţa Working Formal Methods Symposium – FROM 2017 este prima dintr-o serie de evenimente care urmăreşte să reunească cercetători din domeniul metodelor formale.

La conferinţă vor participa în calitate de invited speakers Alexandru Baltag (ILLC, Amsterdam), Gabriel Ciobanu (Institutul de Informatică al Academiei Române, Iaşi), Ştefan Ciobâcă (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi), Florin Crăciun (Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca), Răzvan Diaconescu (Institutul ,,Simion Stoilow” al Academiei Române, Bucureşti), Cezara Drăgoi (École Normale Supérieure, Paris), Daniel Găină (Institute of Mathematics for Industry, Kyushu University), Radu Grosu (Vienna University of Technology), Florentin Ipate (Universitatea din Bucureşti), Gabriel Istrate (Universitatea de Vest din Timişoara), Marius Minea (Universitatea Politehnică din Timişoara), Ion Petre (Åbo Akademi University), Andrei Popescu (Middlesex University London), Grigore Roşu (University of Illinois at Urbana-Champaign), Vlad Rusu (INRIA Lille Nord Europe) şi Gabriel Sandu (University of Helsinki).

Comitetul ştiinţific al conferinţei FROM 2017 este alcătuit din Dorel Lucanu (co-preşedinte, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Victor Mitrana (Universitatea din Bucureşti), Viorica Sofronie-Stokkermans (co-preşedinte, Universitatea din Koblenz-Landau), Traian Şerbănuţă (Universitatea din Bucureşti) şi Gheorghe Ştefănescu (Universitatea din Bucureşti), iar cel de organizare este alcătuit din Andrei Arusoaie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Denisa Diaconescu (Universitatea din Bucureşti), Ioana Leuştean (Universitatea din Bucureşti), Oana Peiu (reprezentant al Institutului de Cercetare al Universităţii din Bucureşti) şi Ana Ţurlea (Universitatea din Bucureşti).

Mai multe detalii despre conferinţa Working Formal Methods Symposium – FROM 2017 pot fi consultate pe pagina de internet a evenimentului: http://unibuc.ro/~conference/from2017/

Pin It on Pinterest

Share This