Universitatea din București lansează, începând cu anul universitar 2017-2018, primul program de masterat din România în Filosofie, Politică și Economie (PPE). Programul este derulat de Facultatea de Filosofie în parteneriat cu Facultatea de Administrație și Afaceri și se desfășoară în limba engleză.
Prin intermediul unei programe interdisciplinare, profesori și cercetători din cadrul celor două facultăți mai sus menționate, experți în domeniul dreptului constituțional, al științelor politice și economice oferă studenților accesul la perspective și instrumente analitice diferite din domeniul științelor sociale, economice și politice.
Pe parcursul celor doi ani de studiu, studenții vor fi familiarizați cu provocările unor situații decizionale de ordin etic, economic, social, politic etc. Câteva dintre disciplinele studiate în cadrul programului de masterat sunt: Gândirea critică în științele sociale, Gândirea politică modernă, Etică și economie, Economie politică, Moralitate și drept, Filosofia socială și politică, Teoria jocurilor în economie, Moralitate, afaceri și New Media etc.
Programul de masterat PPE, inițiat de Universitatea din București, preia și modelează curriculumul utilizat de la începutul anilor 1920 de universități prestigioase, precum Universitatea Oxford, London School of Economics, Universitatea Warwick, Universitatea Princeton, Universitatea Yale sau Universitatea Duke.
Un model similar de studii de masterat este derulat și de alte universități europene, dintre care amintim Universitatea din Leiden, Universitatea din Lund, Universitatea din Amsterdam, Universitatea din Berna, Universitatea din Zurich, Universitatea din Praga, Universitatea din Hamburg, Universitatea din Milano etc.
Programul de master PPE s-a evidențiat de-a lungul anilor ca fiind cel mai important antrenament intelectual pe care îl urmează viitorii politicieni, manageri și experți în politică și societate. Printre absolvenții de PPE se numără David Cameron, Christopher Hitchens sau Tony Abbott. Mai mult, BBC consideră acest program de masterat ca fiind cel mai important formator de politicieni britanici.
Absolvenții de studii de licență se pot înscrie la programul de masterat în filosofie, politică și economie (PPE), în cadrul sesiunilor din iulie și septembrie a admiterii 2017. Mai multe informații despre admiterea 2017 la UNIBUC pot fi consultate aici.
La acest program de masterat se pot înscrie atât cetățenii UE, cât și cetățenii Confederației Elvețiene sau cetățenii non-UE. Absolvenții universităților din afara României vor trebui să prezinte, la înscriere, un certificat de recunoaștere a diplomei de licență, emis de către Ministerul Educației Naționale.
Mai multe informații despre programul de masterat în filosofie, politică și economie (PPE) organizat la Facultatea de Filosofie pot fi consultate aici.