Doctoranzii Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti au dezbătut problematica minorităților din Europa în cadrul unui eveniment organizat la Oradea în perioada 14-15 iulie 2017.
Conferința ,,Minorităţile naţionale din Europa – reglementări şi perspective” și-a propus să realizeze o analiză comparativă a modului în care sunt aplicate standardele europene în privința protecţiei minorităţilor în cazul mai multor ţări sau minorităţi, pentru a se vedea cât de diferit sau nu sunt înţelese prevederile cadrului normativ în vigoare.
Pe parcursul celor două zile, participanții au vorbit despre armonizarea modelelor naţionale în privinţa protecţiei minorităţilor naţionale ca rezultat al europenizării şi/sau al convergenţei sistemelor normative, dar și despre relaţia dintre guvernarea multi-nivel şi protecţia minorităţilor la diferite nivele de luare a deciziilor (local, regional, naţional şi european). Prof. univ. dr. Radu Carp, directorul Școlii Doctorale de Științe Politice, a susținut o prezentare despre noi instrumente pentru protecţia minorităţilor naţionale în Europa. Alte subiecte abordate în cadrul conferinței au vizat cazurile speciale ale aromânilor, armenilor, rutenilor, etc. Programul complet al evenimentului poate fi consultat aici.
Conferința ,,,Minorităţile naţionale din Europa – reglementări şi perspective” a fost organizată de Şcoala Doctorală de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, în colaborare cu Centrul de Excelenţă pentru Studiul Minorităţilor Transfrontaliere (CESMINT). Evenimentul s-a desfășurat în cadrul participării Universităţii din Bucureşti la proiectele educaţionale ale EIUC (European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization).