Pentru admiterea din acest an, Universitatea din București pune la dispoziția candidaților români de pretutindeni, din Bulgaria, Croația, Moldova, Albania, Macedonia, Serbia, Ucraina, Ungaria, Israel și Grecia, un număr total de 175 de locuri pentru studii universitare de licență, masterat și doctorat.

Universitatea din București scoate la concurs, pentru studii universitare de licență, un număr de  97 de locuri (aici puteți consulta distribuirea locurilor pe facultăți), un număr de 60 de locuri pentru studii universitare de masterat (repartizarea locurilor pe facultăți poate fi consultată aici), în timp ce pentru studii universitare de doctorat scoate la concurs un număr de 18 locuri (aici puteți consulta distribuirea locurilor pe facultăți).

Potrivit Metodologiei de școlarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul superior de stat din România, pe locuri de studii fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă, respectiv, fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă începând cu anul universitar 2017-2018, aprobată în ședința Consiliului de Administrație al Universității din București din data de 5 iunie 2017, la admiterea din acest an, Universitatea din București oferă românilor de pretutindeni  posibilitatea de a candida pentru obținerea unor locuri finanțate de la bugetul de stat. În acest sens există două categorii de locuri și anume: locuri cu bursă și locuri fără bursă, dar cu finanțarea cheltuielilor de școlarizare pe toată durata ciclului universitar la care au fost admiși.

Studenților declarați admiși la studii universitare de licență, masterat și doctorat, care nu cunosc limba română, Universitatea din București le oferă posibilitatea de a frecventa anul pregătitor de limba română, urmând ca după absolvirea acestuia să își continue studiile de licență, masterat și doctorat pentru care au fost admiși.

Înscrierea la admiterea din acest an, pentru studii universitare de licență, se face online prin transmiterea dosarului de înscriere la adresa de e-mail: crid_etnici@unibuc.ro. Pe lângă înscrierea online, candidații din Albania, Macedonia, Serbia și Ucraina pot depune dosarul de înscriere și la sediul misiunii diplomatice a României din țara de origine. Pentru calcularea mediei de admitere va fi luată în calcul, în procent de 100%, media examenului de bacalaureat, iar pentru departajarea candidaților cu aceeași medie se vor lua în calcul mediile obținute la materiile relevante, din anii de liceu, pentru profilul selectat.

Data limită pentru înscrierea la studii universitare de licență la Universitatea din București este 31 august 2017, iar rezultatele se vor afișa în data de 11 septembrie 2017. Confirmarea locurilor se realizează în perioada 11 – 14 septembrie 2017 prin trimiterea formularului de înscriere completat disponibil aici.

Admiterea la studii de master și doctorat se desfășoară, conform Metodologiei de școlarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul superior de stat din România, pe locuri de studii fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă, respectiv, fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă începând cu anul universitar 2017-2018, în aceleași condiții ca pentru cetățenii români (aceeași perioadă de depunere a dosarelor, susținerea aceluiași examen de admitere etc.) pe locurile special alocate românilor de pretutindeni. Mai multe informații despre admiterea la studii de master pot fi consultate aici, iar pentru admiterea la studii de doctorat, aici.

Informații complete despre actele necesare pentru întocmirea dosarului de înscriere pentru studii universitare de licență, precum și alte detalii referitoare la condițiile de admitere pentru candidații din categoria românilor de pretutindeni la Universitatea din București pot fi consultate aici.

Pin It on Pinterest

Share This