Universitatea din București face demersurile necesare pentru păstrarea statutului de Geoparc Internațional și sit UNESCO pentru Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, care va fi reevaluat în anul 2018.

În acest sens, trei prorectori ai Universității din București, prof. univ. dr. Laurențiu Leuștean, prorector Cercetare, Competitivitate Științifică și Resurse IT, prof. univ. dr. Laurențiu Vlad, prorector Resurse Umane, Administrație, Patrimoniu și conf. univ. dr. Paul Mihailciuc, prorector Strategie Financiară și Economică, în calitate de reprezentanți ai administratorului Geoparcului UNESCO Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, au evaluat dorința și implicarea comunității locale în susținerea continuării programului UNESCO în Țara Hațegului.

Pe parcursul prezenței în Hațeg, conducerea Universității din București a analizat situația principalelor puncte de vizitare și interpretare de pe teritoriul Geoparcului și a avut întâlniri cu asociațiile neguvernamentale, producători locali și oameni de afaceri, parteneri ai Geoparcului.

În urma întâlnirii cu reprezentanți ai Consiliului Județean Hunedoara, ai primăriilor din Țara Hațegului, ai Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara, ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Agenției de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara și ai Asociației Intercomunale Țara Hațegului, desfășurată la Centrul Academiei Române din comuna General Berthelot,  cei prezenți au fost de acord să susțină păstrarea statutului UNESCO pentru Geoparc și să se implice în derularea de noi proiecte care să asigure menținerea acestui statut. Totodată, aceștia au decis să susțină dezvoltarea acestui teritoriu astfel încât să devină atractiv pentru dezvoltarea unei destinații de turism sustenabil, dar și un spațiu al educației și cercetării științifice, model la nivel național.

Referitor la situația Parcului Natural Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, atât autoritățile județene, cât și cele locale au afirmat că vor susține în continuare Asociația Intercomunală Țara Hațegului în vederea preluării administrării acestei arii protejate la următoarea rundă de depunere a dosarelor de administrare organizată de Ministerul Mediului.

O nouă întâlnire pe tema pregătirii revalidării UNESCO din anul 2018 a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului va avea loc în toamna acestui an.

Mai multe informații despre întâlnirea reprezentanților Universității din București cu reprezentanții comunității locale din Hațeg pot fi consultate aici.

Pin It on Pinterest

Share This