În acest an, Muzeul Universității din București aniversează jubileul. La data de 29 iulie 1967, în urmă cu 50 de ani, Ministerul Învățământului de atunci aproba înființarea colecției muzeale a Universității din București.
La baza colecției se aflau materialele adunate cu ocazia Centenarului Universității din București din 1960, care făcuseră obiectul unei expoziții, organizată în holul de la parterul rectoratului.
Ordinul ministerial din 29 iulie 1967 preciza: „La Universitatea din București se va forma o colecție publică cuprinzând material documentar, piese originale sau copii semnificative, în vederea reconstituirii științifice a istoricului acestei Universități”. Decretul ministerial răspundea unei inițiative a Universității din București asumată de rectorul Gheorghe Mihoc.
Dispunând de o expoziție permanentă, redeschisă în urmă cu doi ani și adaptată la nevoile expoziționale și de comunicare actuale, Muzeul Universității din București deține o valoroasă colecție compusă din 2486 de piese, majoritatea provenind din donațiile cadrelor didactice și ale foștilor absolvenți. Printre acestea se regăsesc stampe, documente, carte rară, fotografii, picturi, obiecte de mobilier, medalii, plachete, texte și diverse accesorii tematice. Mai mult, vizitatorii au posibilitatea să parcurgă în muzeu itinerarul evoluției învățământului românesc prin intermediul unor documente originale care consemnează evoluția Universității din București de la înființarea sa.
Persoanele interesate să viziteze Muzeul Universității din București pot consulta programul aici.