Caravana Editurii Universității din București va fi prezentă miercuri, 27 septembrie 2017, în holul Facultăţii de Litere (str. Edgar Quinet 5-7, parter), începând cu ora 10:00, cu un val de apariţii editoriale din domeniul lingvisticii romanice şi nu numai.
Evenimentul are loc cu prilejul organizării celei de-a IV-a ediții a Congresului Internaţional de Frazeologie şi Paremiologie PHRASIS 2017, la care vor participa 75 de reprezentanți din 7 ţări.
Congresul Internaţional de Frazeologie şi Paremiologie este organizat de Asociaţia Italiană de Frazeologie şi Paremiologie PHRASIS, în colaborare cu Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine şi Centrul de Lingvistică Cognitivă al Universităţii din Bucureşti.