75 de geografi, din țări precum Belgia, Slovacia, Slovenia, Spania, Italia, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Germania, România, Japonia, Indonezia, Israel, India și Africa de Sud, s-au întrunit în perioada 11 – 15 septembrie 2017 la prima conferinţă tematică a Uniunii Geografice Internaționale (International Geographical Union – IGU). Evenimentul a fost organizat de Institutul de Geografie al Academiei Române, în parteneriat cu Facultatea de Geografie a Universității din București.
În calitatea de co-organizator al conferinței, Facultatea de Geografie a Universității din București a fost reprezentată de șapte cadre didactice de la Departamentul de Geografie Umană, membri ai Comisiei ”Health and the Environment”, precum şi de tineri geografi (patru doctoranzi, cu teme de cercetare în domeniul geografiei sănătăţii, şi un masterand). În afara lucrărilor prezentate în cadrul sesiunilor tematice, aceştia au contribuit, prin explicaţiile oferite în cadrul aplicaţiilor de teren, la realizarea obiectivelor ştiinţifice ale conferinţei. De asemenea, trei tineri au obținut burse integrale IGU de participare la acest eveniment. Deschiderea conferinţei a avut loc în Aula Academiei Române, lucrările și aplicația de teren desfășurându-se la Tulcea și, respectiv, în Delta Dunării.
Evenimentul a reunit pentru prima dată ȋn România patru comisii IGU – Land Use/Cover Changes, Biogeography and Biodiversity, Health and Environment, Local and Regional Development, conferința fiind marcată și de prezenţa Prof. Yukio Himiyama, Preşedintele Uniunii Geografice Internaționale (UGI) și a altor experţi internaţionali, președinți sau membri ai comitetelor directoare ale celor patru comisii.
Obiectivul principal al conferinţei a fost acela de a aduce împreună geografi, în scopul identificării și dezvoltării unor noi direcții de acțiune și de cercetare transdisciplinare. În acest sens, conferinţa a adus ȋn atenţie teme de importanţă ştiinţifică majoră precum impactul activităţilor umane asupra ecosistemelor terestre şi acvatice, calitatea vieţii şi sănătatea publică, dar şi modalităţi de acţiune sau strategii de dezvoltare locală şi regională.
Mai multe informații despre evenimentele Facultății de Geografie din cadrul Universității din București pot fi consultate aici.