Universitatea din București face parte dintr-o echipă multi-națională care a aplicat recent cu proiectul European Ethics and Research Integrity Culture (EERIC) pentru câștigarea competiției lansate de Consiliul Europei SwafS-27-2017 – Implementing a European Train-the-trainers initiative with regard to Ethics and Research Integrity (ERI).
Participarea la această competiție reprezintă o inițiativă a prof. univ. dr. Marian Popescu prin care Universitatea din București reușește să se înscrie încă o dată pe harta unor demersuri majore, printre care se numără și International Institute for Research and Action on Academic Fraud and Plagiarism (IRAFPA, Geneva).
Implicarea Universității din București în aceste proiecte are drept fundament eforturile consecvente ale Comisiei de Etică și ale conducerii UB, care au susținut, din 2012, prin analize de caz și luări de poziție publice, că universitățile din România ar trebui să contribuie mai semnificativ la cunoașterea problematicii eticii, a integrității în mediul academic, dar și la diminuarea efectelor negative ale plagiatului și ale altor forme de proastă conduită în cercetare.
Mai multe detalii despre proiectul European Ethics and Research Integrity Culture pot fi consultate aici.