Universitatea din București, prin intermediul Facultății de Psihologie și Științele Educației, este parteneră într-un proiect de tipul Erasmus+, intitulat ”Preparing primary teachers to lead inclusive learning” (PRETTi).
Proiectul vizează dezvoltarea unor noi abordări cu privire la rutele alternative de formare a cadrelor didactice în vederea dezvoltării competențelor și abilităților necesare cu scopul creării unui ambient educațional incluziv.
Contribuția adusă de reprezentanții Universității din București constă în proiectarea și pilotarea unui manual inovator ce va face referire la specificul dificultăților de învățare și, în același timp, va include o serie de exerciții de evaluare a dificultăților de învățare.
În acest context, în perioada 28-30 septembrie 2017, la Bratislava, Slovacia, a avut loc una dintre întâlnirile din cadrul proiectului Erasmus+ ”Preparing primary teachers to lead inclusive learning” (PRETTi). La această întâlnire, Universitatea din București a fost reprezentată de conf. univ. dr. Diana Csorb, lect. univ. dr. Elena Marin şi lect. univ. dr. Cristian Bucur.
Principalele subiectele discutate în cadrul întâlnirii s-au orientat spre realizarea manualului/handbook-ului destinat profesorilor din învățământul primar, cu scopul de a include o perspectivă teoretică cu privire la dificultățile de învățare în învățământul școlar de masă, exerciții practice și recomandări cu privire la modul de desfășurare a activităților la clasă, precum și informații referitoare la procesul de interacțiune cu părinții, profesorii itineranți, consilierii școlari și alți experți în domeniul cerințelor educative speciale.
În continuare, proiectul se concentreză pe formarea trans-națională a câte 10 cadre didactice din învățământul primar, din cele 4 țări implicate. Următoarea întâlnire va fi organizată de Universitatea din Cordoba și va cuprinde prezentarea manualului/handbook-ului și alte activități de diseminare a proiectului.
Proiectul Erasmus+ ”Preparing primary teachers to lead inclusive learning” este organizat în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, National Association of Resource Teachers – NART (Bulgaria), Asociația Raabe (Bulgaria), Research Institute for Child Psychology and Pathopsychology (Slovacia) și Universitatea din Cordoba (Spania).