În perioada 5-6 octombrie 2017, Centrul de Studii şi Dialog Interreligios şi Intercultural din cadrul Universităţii din Bucureştiare organizează un simpozion care tratează tema pelerinajului şi a vizitelor cu caracter religios, ca premisă a dialogului interreligios şi intercultural în zilele noastre. Evenimentul are loc la Facultatea de Drept, în sala Petre Antonescu, începând cu ora 9:00.
Participanţii la acest eveniment academic sunt cadre didactice de la Universitatea din Bucureşti şi Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, precum şi de la Universitatea Internaţională Al Mustafa din Qom şi Universitatea Allameh Tabataba’i din Teheran, Republica Islamică a Iranului.
Temele şi discuţiile tratate în cadrul simpozionului includ aspecte precum pelerinajele și vizitele religioase în istoria, tradiția și spiritualitatea islamului și creștinismului, semnificații teologice, filosofice și mistice ale călătoriilor cu caracter religios, locurile comune de pelerinaj islamo-creștine ca spații de întâlnire interreligioasă și interculturală în trecut și astăzi, pelerinajul ca mărturie a structurii religioase a omului într-o societate secularizată, dezvoltări și metamorfoze ale pelerinajului în modernitate si postmodernitate, caracterul formativ, educativ și identitar al turismului religios, turismul interreligios ca formă de comunicare interreligioasă interculturală și intercivilizațională, realități, statistici, perspective privind pelerinajele, vizitele și turismul religios într-o lume pluralistă și globalizată.
Simpozionul vizează o analiză a elementelor generale şi particulare ale călătoriei cu caracter religios în islam şi creştinism şi modul în care acestea pot contribui la cunoaşterea şi înţelegerea reciprocă.
Evenimentul este însoţit şi de o expoziţie de fotografii tematice, iar în cadrul său va fi prezentat volumul intitulat ,,Rolul dialogului interreligios şi intercultural în lumea de astăzi”, care cuprinde lucrărilor conferinţei cu acelaşi titlu, desfăşurate anul trecut la Qom, Iran.