Joi, 9 noiembrie 2017, Universitatea din București, prin Facultatea de Litere, organizează ceremonia de acordare a titlului de Professor Honoris Causa doamnei Donca Steriade, profesor la Departamentul de Lingvistică și Filosofie de la Massachusetts Institute of Technology. Ceremonia va avea loc la Sala de Consiliu a Facultății de Litere (str. Edgar Quinet, nr.5-7), începând cu ora 12:00. Ca răspuns la Laudatio, doamna profesor Steriade va prezenta intervenția „Syllables and intervals”.

Donca Steriade este unul dintre cei mai cunoscuți fonologi din lume, domeniile sale de cercetare acoperind fonologia, relația fonetică-fonologie, interfața fonologie-morfologie, morfologie. Teme predilecte de care s-a ocupat sau se ocupă în prezent sunt: neutralizarea, subspecificarea, consoanele geminate, armonia vocalică, structura silabică, sistemul fonologic românesc, reduplicarea, elementele suprasegmentale, prozodia, structura rimei, similaritatea perceptuală și fonologică, conservatismul lexical; morfemul, tema perfectului latinesc, morfomul, participiul românesc etc. Modelele teoretice preferate de Donca Steriade sunt Fonologia Autosegmentală (mai ales în prima parte a activității științifice) și Teoria Optimalității.

Parcursul academic al Doncăi Steriade a început la București. Este absolventă a Universității din București (promoția 1974), unde a studiat filologie clasică. În 1976, după ce a emigrat în Canada, a finalizat studiile masterale la Universitatea din Laval, iar în 1982 a primit titlul de doctor la Massachusetts Institute of Technology. Teza sa de doctorat, Greek prosody and the nature of syllabification, a fost coordonată de celebrul lingvist Morris Halle și reprezintă o aplicare timpurie a fonologiei autosegmentale, model teoretic fondat de John Goldsmith, cu câțiva ani în urmă (1976), în teza sa de doctorat susținută tot la MIT.

Ani la rând, Donca Steriade a predat la universități prestigioase din SUA – University of California at Berkley, University of California (Los Angeles), fiind profesor invitat la universități din întreaga lume: Ohio State University, Universitat Autonoma de Barcelona, Stanford University, Harvard, Ecole Normale Supérieure, Universidade de Brasilia, Université de Genève, Universitatea din Leipzig. De asemenea, Donca Steriade a primit distincții prestigioase precum titlul Edward Sapir Professor (University of California at Berkley) și Karl Brugman Fellow (University of Leipzig). Din 2014, este fellow of The Linguistic Society of America, cea mai înaltă distincție academică pe care o poate primi un lingvist american.

Ceremonia de acordare a titlului de Professor Honoris Causa doamnei Donca Steriade are loc în contextul desfășurării în perioada noiembrie-decembrie 2017 a unui stagiu de predare-cercetare la Departamentul de Lingvistică al Facultății de Litere din cadrul Universității din București, prin intermediul ICUB.

Pin It on Pinterest

Share This