Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei (DIAAIA), în colaborare cu Centrul de Istorie Comparată a Societăților Antice (CICSA), organizează joi, 9 noiembrie 2017, o întrunire comemorativă în memoria profesoarei Zoe Petre (1940-2017), profesor de vocație, cercetător remarcabil și om al cetății prin excelență.
Toți cei care doresc să aducă un omagiu profesoarei Zoe Petre sunt așteptați începând cu ora 17:00, în Amfiteatrul „V. Pârvan” al Facultăţii de Istorie din cadrul Universității din Bucureşti.
În cadrul adunării comemorative acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu de la Academia Română, prof. univ. dr. Gheorghe-Vlad Nistor de la Universitatea din București și arheolog dr. Alexandru Niculescu de la Institutul de Arheologie „V. Pârvan” vor susține scurte omagii aduse profesoarei Zoe Petre.
Zoe Petre s-a născut în 1940 într-o familie de intelectuali, fiind fiica academicianului Emil Condurachi, profesor de istorie antică și arheologie de la Universitatea din București și a Floricăi Moisil, cercetător la Biblioteca Academiei Române, soră a matematicianului Grigore Moisil.
În anul 1961 era preparator la Facultatea de Istorie a Universității din București, în 1990 devenind profesor titular. A fost decan (1990-1996), Șef al catedrei de Istorie Antică și Arheologie (1996-2007), Director al Școlii Doctorale (2005-2010) și din 2010 profesor emerit al aceleiași facultăți.
Volumele (dintre care unul distins cu premiul “Timotei Cipariu” al Academiei Române în 1981), ca și cele peste 200 de studii ori articole științifice, publicate de Zoe Petre, sunt mărturia operei de excepție a unui cercetător recunoscut atât în lumea științifică internă a studiilor istoriei vechi (cu deosebire, a istoriei Greciei antice), cât și în spațiul academic internațional.
Zoe Petre a onorat Universitatea din București cu prezența sa la catedră timp de peste patruzeci de ani în care generații de studenți în istorie, filosofie și studii clasice i-au urmat cursurile.