Contemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, The British Council, Institutului Cultural Român și Uniunii Scriitorilor din România, anunță publicarea volumului ,,Aud cântând America. I Hear America Singing”, o colecție de texte paralele, editate de Lidia Vianu și Bianca Zbarcea.
Traducerile publicate în antologia de poezie americană modernă intitulată ,,Aud cântând America” fac parte din ,,Arhiva Margaretei Sterian”, încredințată Editurii pentru Literatură Contemporană de legatarul acesteia, Mircea Barzuca. Ele au apărut pentru prima dată în anul 1947, la Editura pentru Literatură Universală. La sfârșitul aceluiași an, după abdicarea Regelui Mihai, întreg tirajul a fost dat la topit. Cartea a fost retipărită cu ample adăugiri în anul 1973, la Editura Dacia din Cluj–Napoca.
Contemporary Literature Press a publicat de curând picturile, grafica și opera decorativă ale Margaretei Sterian: ,,Ele au delicatețea, grația, discreția unei dantele, o dantelă care îmbracă mâna pictoriței. Acea mână, însă, are degete de oțel și putere de ghilotină. Ființă încercată de viață la toate vârstele, o singură armă a avut Margareta Sterian: creația. A lucrat neostenit. Zi după zi. În zilele când gândurile nu se închegau, mai tânărul ei discipol se întreba de ce, iar răspunsul ei era mereu același: «Nu întotdeauna îngerul este în spatele meu.»
Traducând, Margareta Sterian redescoperă lumea in a grain of sand. Traducerile uită uneori de original, pentru a urma gândurile traducătoarei, care își creează o lume proprie, o lume pe care o poate vedea fără pașaport, fără interdicții. Cum zicea Marc Chagall, care era cu numai zece ani mai mare decât ea: «Seul est mien/Le pays qui se trouve dans mon âme/J’y entre sans passeport/ […] Les habitants vagabondent dans l’air/ […] Ils habitent mon âme.» Amândoi pictorii, deși foarte diferiți unul de altul, au purtat o istorie grea pe umerii lor.
Readucem o carte la îndemâna acelora care vor să cerceteze istoria literară, precum și istoria adevărată din sufletul acestei traducătoare discrete, dar cu o personalitate care nu s–a dat bătută atâta vreme cât a putut crea. Margareta Sterian a trăit cu „îngerul” creației pe umărul drept. De-a stânga ei, a însoțit-o un discipol credincios.
Aud cântând America este o mână întinsă tuturor celor care vor să i se alăture autoarei pe drumul spiritului, către lumea sufletului – pentru ca îngerul creației să meargă mai departe. ” (Lidia Vianu, director al Contemporary Literature Press)
Volumul ,,Arhiva Margareta Sterian: Aud cântând America” poate fi consultat și descărcat aici.