Studenții străini ai Universității din București, din Afganistan, Brazilia, Guineea, Iran, Irak, Palestina, Republica Moldova și Ucraina, înscriși la toate nivelurile de studii, au vizitat Bucureștiul, sâmbătă, 4 noiembrie 2017, în cadrul unui tur pietonal dedicat studenților internaționali.

Evenimentul este organizat de Universitatea din București ca răspuns  al inițiativei ONU de a celebra „Ziua Internațională a Orașelor”, a cărei temă din acest an a fost Innovative Governance, Open Cities. Prin acest tur, Universitatea din București și-a propus să sublinieze importanța rolului urbanizării ca sursă a dezvoltării globale și a incluziunii sociale, să contribuie la integrarea studenților internaționali în comunitatea UB și să contribuie la sporirea vizibilității instituționale.

Participanții au descoperit, cu ajutorul unui ghid profesionist, un București cosmopolit, încărcat de istorie și cultură. De asemenea, evenimentul a generat dezbateri privind transformarea Bucureștiului într-un Smart City accesibil deopotrivă românilor și străinilor.

Acest proiect se înscrie în seria evenimentelor dedicate studenților internaționali ai Universității din București, organizat în cursul anului universitar 2017-2018.

„Ziua Internațională a Orașelor”, organizată în fiecare an la data de 31 octombrie 2017, reprezintă o inițiativă care a luat naștere la data de 27 decembrie 2013, din dorința de a atrage atenția comunității internaționale asupra urbanizării globale, dorindu-se a fi totodată o ocazie de a dezbate implicațiile acesteia asupra societății.

 

Pin It on Pinterest

Share This