Peste 30 de cercetători din Belgia, Bulgaria, Elveția, Franța, Germania, Olanda, România, Serbia și Slovenia pasionați de istoria televiziunii europene au participat în perioada 9-10 noiembrie 2017 la conferința internațională ”Télévisions et nations européennes: aller et retour entre centres et périphéries, 1950-1980”, organizată de Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a UniBuc.
O echipă de profesori de la Universitatea din București, împreună cu numeroși cercetători străini, au studiat timp de un an grilele de programe din anii ’60-’80 ale televiziunilor din România, Belgia și Bulgaria.
Romina Surugiu, directoare a proiectului și profesoară la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București, consideră că dificultățile unui demers de studiu al televiziunii rezidă în dificultatea accesului la arhivele din mai multe state europene și în perspectiva istorică asupra fenomenului: ,,Punem sub semnul întrebării ideea că în perioada 1960 -1980, cele două blocuri-socialist și capitalist – au fost net separate. În ceea ce privește programele de televiziune, noi am constatat anumite permeabilități ale sistemului, ale frontierei: programe care circulau din Vest către Est și din Est către Vest. (…) Erau prezente în grilele de programe foarte multe programe importate din Statele Unite. Am văzut o televiziune națională care se deschidea cât permitea regimul, desigur. Programele importate din Uniunea Sovietică erau foarte puține la număr”.
Dana Mustață, cercetător la Universitatea din Groningen, consideră că televiziunea din Estul Europei din perioada 1950-1980 nu trebuie redusă doar la perspectiva ideologică, ci trebuie privită și din punctul de vedere al producției și tehnologiei acesteia ori al schimburilor de experiență cu Occidentul. Despre istoria televiziunilor din Est, cercetătoarea consideră că ,,a avut de-a face și cu schimburile de experiență cu Vestul, cu o tehnologie bine pusă la punct la aceleași standarde cu televiziunea din Vest ori cu telespectatori care, în loc să se uite la programe care erau date pe post în anii ’80, se uitau la bulgari, la ruși (…) se creaseră așa-numitele comunități de telespectatori cross border, care treceau dincolo de barierele naționale (…) Dacă ne uităm la producția de televiziune, vedem, de exemplu, cum practicile de cenzură erau date peste cap de oamenii care aveau tacticile lor de a păcăli cenzorul.”
La finalul primei zile a conferinței, în prezența directorului general al Agerpres, Alexandru Giboi, și a coordonatoarei Arhivei TVR, Irina Negraru, a fost inaugurată expoziția de fotografie ,,Televiziunea ca vitrine”/ ”La télévision comme une vitrine”/ ”Television as window shop”/ Romania, Bulgaria, Belgium, 1960 — 1980″, în care se regăsesc și fotografii din arhivele Agerpres și TVR.
Din perspectiva Rominei Surugiu, toate fotografiile pe care le pot vedea participanții la vernisajul expoziției sunt tipice pentru România, pentru Belgia și pentru Bulgaria, dar și pentru alte țări: ,,Ceea ce ne face să credem că există practici de consum de televiziune comune în perioada respectivă, schimburi culturale la nivelul programelor de televiziune în acea perioadă și atunci începem să punem sub semnul întrebării anumite definiții și limite teoretice.”
Conferința internațională Télévisions et nations européennes: aller et retour entre centres et périphéries, 1950-1980 este organizată de Universitatea din București, prin Centrul de cercetare SPARTA și prin CEREFREA, cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei, Ambasadei Elveției, Delegației Wallonie-Bruxelles, Asociației Alumni UB, precum și al Agenției Naționale de Presă AGERPRES și al Televiziunii Române.