Ediția a 17-a a Colocviului Internaţional al Departamentului de Lingvistică din Facultatea de Litere a reunit lingviști de renume internațional, care au discutat tematica variației în română și în limbile romanice.
Colocviul intitulat ,,Variație în română și în limbile romanice” s-a desfășurat în perioada 24-25 noiembrie 2017, începând cu ora 09:00, în sediul Facultății de Litere a Universității din București (strada Edgar Quinet, nr. 5-7).
Lucrările colocviului au urmărit să acopere o tematică foarte largă, din toate domeniile şi direcţiile studiului limbii române, reunind un număr mare de cercetători din ţară şi din străinătate. Lucrările colocviului Departamentului de Lingvistică s-au desfășurat în secțiuni precum pragmatică, stilistică, traductologie, didactica limbii și literaturii române, istoria limbii române, filologie, dialectologie, lexic, semantică, terminologii și gramatică.
În cadrul colocviului au prezentat conferințe plenare trei lingviști de renume internațional. Ian Roberts (Universitatea din Cambridge) a susținut prezentarea cu tema Types of Verb-Movement Parameters, Donca Steriade (Massachusetts Institute of Technology) a vorbit despre Across-the-board Raising: an apparent case of vowel harmony in Romanian și Nigel Vincent (University of Manchester) a prezentat o prelegere cu tema The grammar of non-finite forms in Latin.
Vineri, 24 noiembrie 2017, în cadrul colocviului s-a desfășurat și workshop-ul Discourse phenomena in a comparative and typological perspective. Programul complet al manifestării științifice poate fi consultat aici.
Caravana Editurii Universității din București a fost, de asemenea, prezentă la eveniment cu volume de specialitate, potrivit unei tradiţii anuale, la cel de-al 17-lea Colocviu Internaţional al Departamentului de Lingvistică, vineri, 24 noiembrie 2017, începând cu ora 10:00 (str. Edgar Quinet, et. 1).
Colocviul ,,Variație în română și în limbile romanice” a fost organizat de Departamentul de Lingvistică și Centrul de Lingvistică Teoretică și Aplicată (CLTA) al Facultății de Litere din cadrul Universității din București, în parteneriat cu Asociația Alumni a Universității din București, Institutul de Cercetări al UB și Academia Română.