Marți, 12 decembrie 2017, Secția de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări al Universității din București (IRH-ICUB) a organizat un nou seminar Conștiență și cunoaștere–o abordare interdisciplinară. În cadrul seminarului, asist. univ. dr. Ioana Podina de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București a susținut prelegerea „Jocurile și genetica comportamentală, folosite pentru recuperare în cazul unor boli mentale”. Seminarul a avut loc la sediul IRH-ICUB (Str. D. Brândză, nr. 1), sala de conferințe, începând cu ora 17:00.
Cercetarea curentă nu trebuie să se concentreze neapărat asupra unor noi forme de psihoterapie. Trebuie totuși să optimizăm formele de psihoterapie existente. De ce? Chiar în cazul celor mai reușite tratamente din psihoterapie (de exemplu, tratamentele bazate pe expunere), se estimează o revenire a simptomelor psihopatologice cu o rata de 19% până la 62%. Cheia in optimizarea intervențiilor psihoterapeutice și a răspunsului la tratament poate veni din surse surprinzătoare, fără legătură cu respectiva problemă – de exemplu, industria jocurilor și cercetarea în domeniul geneticii, două domenii ce au progresat major în ultimii zece ani.
Pe de o parte, folosirea unor elemente specifice jocurilor în contexte din afara jocului poate facilita învățarea si eficiența pe termen lung a intervențiilor psihologice. Pe de altă parte, identificarea structurii genetice a individului poate oferi indicii speciale cu privire la stabilirea intervențiilor psihologice pentru o mai bună orientare în funcție de nevoile individuale. În plus, în cadrul prelegerii vor mai fi prezentate și câteva piste de cercetare și rezultatele așteptate în acest domeniu.
Ioana Podina este asistent universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București. Este și psihoterapeut cognitiv-comportamental certificat la nivel internațional (Albert Ellis Institute, New York, US) cu specializare în consiliere genetică. Este directoarea Laboratorului de Științe Cognitive Clinice din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității din București. Cercetarea sa se concentrează mai ales asupra intervențiilor științifice e-Health pentru schimbarea comportamentului. În plus, asist. univ. dr. Podina este director al unui proiect de cercetare de tip tehnologic pentru reglarea greutății corporale (PNII-RU-TE-2014-4-2481, SIGMA: A Self-help, Integrated, and Gamified Mobile-phone Application for weight management in young adults).
Seminarele ”Consciousness and Cognition: An Interdisciplinary Approach” sunt organizate de dr. Diana Stanciu, membru asociat al Secției de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București. Mai multe informații despre activitatea de cercetare a dr. Diana Stanciu pot fi consultate aici.