Vineri, 15 decembrie 2017, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, în parteneriat cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, a acordat titlul de Laureat al Speranței Academice studenților din universitățile bucureștene care au demonstrat prin realizări remarcabile faptul că sunt creativi și inovatori atât în domeniul științelor umaniste, cât și în cel al științelor exacte. Studentele Ioana Corina Fugaru, Marina Aurelia Antonescu și Anca Florina Bonciu, care au reprezentat Universitatea din București s-au numărat printre laureații acestei ediții.
Ioana Corina Fugaru și Marina Aurelia Antonescu, masterande la Facultatea de Geografie, au lucrat în echipă în proiectul EFdeN al Asociației Solar Decathlon București. Ele au realizat studiul climatic pentru competiția internațională ”Solar Decathlon Middle East 2018” din Dubai. Anca Florina Bonciu este studentă la master Facultatea de Fizică, profilul „Fizica materialelor avansate și nanostructuri”. Este activă și în cercetare la Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației.
Celelalte premii au fost câștigate de Dragoș Paul Mihai (Universitatea de Medicină „Carol Davila” din București), Irina Rădulescu (Universitatea de Muzică din București), Iulian Octavian Pîrvulescu (Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București), Mihai Nan (Universitatea Politehnică din București), Daniel Oprea (Universitatea Hyperion), Andrei Popa (Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București), Andrei Avădănei (Universitatea „Titu Maiorescu” București), Stoian Ovidiu (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București), Andreea Ciocîrlan (Facultatea de Teatru – UNATC „I.L.Caragiale”) și Eugen Dediu (Facultatea de Film – UNATC „I.L.Caragiale”).
Premiile „Creativității ARCUB – UNATC” se acordă pentru a redescoperi felul în care mediul universitar poate determina apariția unor noi direcții de gândire și creație. Universitari din toate generațiile dovedesc permanent o continuă creativitate conceptuală și aplicativă, dezvoltând procese evolutive și noi perspective în câmpuri de activitate de maximă deschidere cognitivă.
Câștigătorii sunt desemnați de universitățile participante și, prin premiile decernate, UNATC împreună cu ARCUB confirmă public valoarea unor realizări și inovații importante.