Universitatea din București, prin Facultatea de Istorie, lansează miercuri, 24 ianuarie 2018, de ziua Micii Uniri de la 1859, seria de activități destinate învățământului preuniversitar desfășurate în cadrul programului de celebrare a Centenarului României.
Evenimentul de deschidere va reuni specialiști în istorie, relații internaționale, studii de securitate, elevi și profesori din liceele bucureștene și din alte județe ale României.
În prima parte a întâlnirii, profesori ai Universității din București, ai Academiei de Poliție ,,A. I. Cuza” din București și ai Universității Naționale de Apărare ,,Carol I” vor aborda teme diverse cum ar fi principiul autodeterminării și noua ordine internațională în Estul Europei, precum și păstrarea memoriei istorice de generația de astăzi. Regăsiți anexată agenda completă a evenimentului.
În partea a doua a evenimentului, va fi lansată o serie de concursuri dedicate elevilor din clasele VIII-XII, aflate sub egida proiectului național intitulat ,,Familia mea în vremea Marelui Război şi a Marii Uniri”.
Proiectul, derulat de către Universitatea din București și Societatea de Științe Istorice din România, constă în desfășurarea unor activități dedicate recuperării istoriei locale a perioadei 1914-1919. În acest sens, elevii vor fi implicați în cercetarea istoriei locale, a istoriei familiei lor, vor colecționa și digitaliza obiecte, documente, fotografii de epocă, vor imortaliza monumentele locale dedicate Primului Război Mondial și Marii Uniri. De asemenea, aceștia vor participa la un concurs național care le va testa gradul de cunoaștere a evenimentelor din anul 1918.
,,Considerăm că principala valență a Centenarului este cea educativă, și anume transmiterea de principii, valori și atitudini către tânăra generație aflată pe băncile școlii. Ne dorim ca tinerii să conștientizeze și să onoreze sacrificiile înaintașilor, ale generației care a făcut posibilă Marea Unire. Ne dorim, totodată, să reflectăm cu toții asupra modului în care fiecare dintre noi poate contribui la conturarea României viitorului”, declară conf. univ. dr. Florentina Nițu, decanul Facultății de Istorie a Universității din București.
Evenimentul va fi însoțit de o expoziție cu obiecte care au aparținut soldaților în timpul Primului Război Mondial. Expoziția este organizată cu sprijinul Asociației de reconstituire istorico-militară ,,Tradiția Militară” și oferă posibilitatea participanților de a afla mai multe detalii despre contextul folosirii acestora.
Agenda completă a evenimentului este disponibilă aici.