Joi, 18 ianuarie 2018, Secția de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări al Universității din București și editura Humanitas organizează evenimentul de lansare a noii traduceri a cărții cu care a început cariera publică a științei moderne, „Sylva Sylvarum” sau „O istorie naturală în zece centurii” de Francis Bacon.
Lansarea va avea loc în cadrul librăriei Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38) începând cu ora 18:30 și se va bucura de prezența rectorului Universității din București, prov. univ. dr. Mircea Dumitru. La eveniment vor fi invitați să ia cuvântul prof. dr. Vlad Alexandrescu (Universitatea din București), dr. Daniel Garber (Universitatea Princeton), conf. univ. dr. Dana Jalobeanu (Universitatea din București) și membrii echipei de traducere în limba română a Sylva Sylvarum.
Taducerea coordonată în România de Dana Jalobeanu, cercetător și conferențiar la Facultatea de Filosofie a Universității din București și coordonator al Secției de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări al Universității din București (SSU-ICUB) va aduce împreună specialiști români de la mai multe universități importante: Claudia Dumitru, în prezent doctorand la Universitatea Princeton, Oana Matei, doctor în filosofie, cercetător și lector universitar la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș“ din Arad, Doina-Cristina Rusu, doctor în filosofie și cercetător postdoctoral la Universitatea din Groningen, și Grigore Vida, doctor în filosofie și cercetător postdoctoral în cadrul SSU-ICUB.
Parte importantă a marelui proiect de reformă a filosofiei naturale, volumul publicat recent la editura Humanitas este reprezentativ pentru teoria baconiană a comunicării cunoașterii. De altfel, volumul „Sylva Sylvarum, o istorie naturală în zece centurii” este cel care a avut cele mai multe ediții succesive în primii 200 de ani de la apariție, în 1626. Volumul a fost, de asemenea, un important punct de plecare pentru cercetarea din multe domenii, care își poate identifica începuturile în schimbarea de paradigmă baconiană.
Unul dintre întemeietorii modernității europene, Francis Bacon s-a consacrat odată cu proiectele sale de reformă filosofică, științifică și juridică. Acestea au modelat decisiv atât Anglia secolelor XVII–XIX, cât și Europa modernă. De asemenea, un detaliu important de precizat este și faptul că puțini gânditori ai modernității au avut parte de o receptare atât de eterogenă precum Francis Bacon.
Mai multe detalii despre evenimentul de lansare a cărții „Sylva Sylvarum, o istorie naturală în zece centurii” pot fi consultate aici.