Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Asociația Formatorilor în Jurnalism și Comunicare (AFCOM) și Universitatea Lumière Lyon 2 organizează, în perioada 11-12 mai 2018, cea de-a șasea ediție a conferinței internaționale Understanding Transition.
Ediția din acest an, dedicată celebrării Centenarului Marii Uniri, se înscrie în seria manifestărilor organizate de Universitatea din București dedicate acestui eveniment. Tema conferinței este Mediatizarea memoriei: construcția mediatică a istoriei. Această conferință constituie oportunitatea ideală pentru cercetătorii și doctoranzii din științele comunicării, umaniste sau politice, de a lua parte la dezbateri, într-un context interdisciplinar, pornind de la diverse abordări și studii de caz centrate pe schimbările provocate de dezvoltările mass-media asupra mediatizării memoriei personale, organizaționale, cultural sau/și sociale.
Propunerile de prezentări participanților se vor axa pe următoarele teme: memory studies (mediatizare – provocări analitice și metodologice); (re)construcția mediatică a evenimentelor istorice; ritualuri politice, culturale și sociale ca evenimente media; mișcările sociale – politica memoriei contestate; memoria organizațională ca practică comunicațională; memoria digitală – provocări și tendințe; moștenirea culturală – muzeele virtuale ca hipertexte; reprezentări vizuale ale istoriei pe rețelele sociale etc.
Termenul limită pentru trimiterea rezumatelor (în limba engleză sau franceză) este 25 februarie 2018. Propunerile vor fi trimise la adresa de e-mail camelia.cmeciu@fjsc.ro și trebuie să includă, în cca. 500 de cuvinte, următoarele informații: titlul lucrării, numele autorului/ numele autorilor, instituția de provenineță a autorului/ autorilor, adresa de e-mail, scopul cercetării, designul/ metodologia/ abordarea cercetării, rezultatele (așteptate), (posibilele) implicații practice, originalitatea studiului și eferințele (acestea nu vor fi incluse în numărul de cuvinte).
Mai multe informații despre cea de-a șasea ediție a conferinței internaționale Understanding Transition pot fi accesate aici.