Unic la nivel mondial, ambițiosul proiect de transformare a stației de metrou Politehnica în muzeu paleontologic este rezultatul a peste 20 de ani de cercetări coordonate de prof. univ. dr. Mihai Emilian Popa. Profesorul și studenții săi au lucrat cot la cot pentru a elucida misterul fosilelor din stația de metrou Politehnica din București. Rezultatele studiului, încheiat cu un blueprint de valoare și realizat în cadrul Facultății de Geologie și Geofizică a Universității din București, stau la baza configurării proiectului unui muzeu, intitulat astăzi ,,Muzeul în trei minute”. La realizarea proiectului au participat, pe lângă Universitatea din București, Metrorex, Grey G2 România și Metroul SA, alături de ingineri și arhitecți.
Profesor în cadrul Departamentului de Geologie al Facultății de Geologie și Geofizică a Universității din București, Mihai Popa este atât de dedicat vocației sale, încât desfășoară, în fiecare semestru, ore de lucrări practice chiar pe peronul stației de metrou cu studenții facultăților de Geologie și Geofizică, Geografie și Biologie din cadrul Universității din București. De altfel, în prezent, totul „depinde de modul în care spui povestea, suntem datori să vorbim pe înțelesul tuturor, de aceea și studenții sunt atât de receptivi. Stația de metrou Politehnica este un loc original în care pot preda, iar studenții chiar apreciază orele făcute acolo. Noi, ca oameni de știință, suntem datori nu numai față de studenții noștri dar și față de publicul larg. Cercetătorii sunt cartea de vizită a universităților”, remarca profesorul Mihai Popa.
Călătoria în timp, la doar o stație de metrou distanță
Stația de metrou Politehnica din București este locul inedit care conservă un întreg ecosistem mesozoic: în dalele de calcar, folosite de muncitori pentru a placa peronul stației de metrou, sunt fosilizate organisme cretacice, numite rudişti. „Interesant este că în stația de metrou de la Politehnica, rudiștii pot fi văzuți în toate secțiunile, în toate planurile. Tot la Politehnica mai găsim și gastropode, corali, stromatolite și alge roșii”. Trebuie menționat și faptul că ambianța paleontologică din stația de metrou Politehnica este unică în lume, tocmai pentru că fosilele sunt ideal expuse publicului, chiar pe pavajul stației.
Conservarea lor este excepțională, iar tâlcul poveștii lor este cel puțin la fel de interesant. Astfel, pe lângă importanța științifică și educațională a descoperirilor paleontologice, oferite de multitudinea de cursuri ținute chiar pe peron și de importanța estetică, stația mai are un tâlc aparte, legat de evoluția și destinul speciei noastre. „Noi, ca specie, avem o istorie de numai aproximativ 300 de mii de ani, numărând spre 10.000 de generații. În comparație cu rudiștii, suntem un grup cu o istorie extrem de scurtă. Totuși, rudiștii au dispărut aproape instantaneu în timp geologic, din cauza extincției de la sfârșitul Cretacicului, acum 65 de milioane de ani, când Chicxulub a lovit planeta noastră. Așadar, cum este cazul rudiștilor, poți avea o evoluție extraordinară și un succes biologic fantastic, dar să dispari instantaneu. Acesta este tâlcul stației, că Homo sapiens ar putea dispărea la fel de repede ca rudiștii, deși suntem o specie mult mai tânără, cu o istorie incomparabil mai scurtă. Stația este un memento mori pentru noi”, conchide profesorul Mihai Popa.
Studenții, fascinați de mesajul paleontologic
Printre fosile și roci, înconjurați de oameni și de poveștile trecutului geologic, așa ar descrie Prof. Mihai Popa geologii, însă ineditul stației de metrou Politehnica vine abia atunci când descoperim că și „studenții sunt captivați de subiect. Subiectul atrage nu numai studenții, dar și publicul larg, dacă știm să povestim acest capitol de Paleontologie. De fapt, cercetarea științifică și practica paleontologică sunt fascinante. Practica înseamnă ore acolo, pe peron, dar și ore în laborator analizând rudiști, pentru că mai întâi se învață despre aceste fosile în laboratorul facultății și apoi se studiază la metrou.” Nu poate fi vorba, așadar, de cercetare practică fără un bagaj vast de cunoștințe teoretice în Paleobotanică și Paleozoologie: „am reușit crearea celei mai mari biblioteci de Paleobotanică din Europa Centrală și de Est, bibliotecă la care muncesc încă din anul 1990, când am început să strâng literatură despre plante fosile. Aici este o parte din munca mea de o viață.” Biblioteca devine, așadar, un important instrument de lucru pentru geologi: „să studiezi plante fosile fără bibliotecă înseamnă să nu poți face niciun pas înainte în cercetare.”
Cu toate acestea, remarcă profesorul Mihai Popa, publicul și în special elevii de liceu nu au acces prea larg la probleme de Geologie și Paleontologie. „În prezent, ne confruntăm cu următoarea problemă: Geologia nu se predă la liceu și elevii nu știu prea bine despre ce e vorba în Geologie. De aceea, ne-am propus să accentuăm expunerea elevilor la subiecte de Geologie și Paleontologie, iar stația de metrou Politehnica este un exemplu foarte bun. În plus, muzeul de la Politehnica poate deveni chiar un reper al Bucureștiului: „Toți străinii pe care am reușit să-i aduc în subteran s-au declarat absolut fascinați de conservarea, de diversitatea fosilelor și de mesajul din spatele stației”.
O serie de întâmplări cu repercusiuni neașteptate
Regina stațiilor de metrou din București, așa cum o denumește profesorul Popa, ambianța paleontologică de la Politehnica a fost creată din întâmplare: „a fost o întâmplare foarte fericită, o dorință din anul 1983 a lui Nicolae Ceaușescu de a decora toate stațiile de metrou doar cu roci ornamentale românești.” Nu e de mirare, așadar, că toate stațiile metroului bucureștean sunt pline de fosile jurasice. Însă Politehnica se remarcă de departe, fiind cea mai frumoasă stație din București: calcarul folosit la pavarea stației de metrou este extras din munții Gilău, din localitatea clujeană Săvădisla.
Tot întâmplător și-a început și geologul Mihai Popa cercetările în subteranul bucureștean: „Am descoperit stația în anul 1994, când am început să lucrez acolo. Eram student în anul al cincilea când am remarcat fosilele acestea și evident m-au atras, am început să le studiez. Veneam seară de seară și lucram, poți descoperi aici o poveste evoluționistă remarcabilă, o poveste cu tâlc și nu în ultimul rând, o poveste importantă din punct de vedere educațional. La Politehnica ne aflăm în epicentrul unor probleme științifice foarte importante: sistematică, paleoecologie, evoluție. Prima lucrare despre stația de metrou am publicat-o în anul 2000. Pentru mine, Paleontologia este și un hobby, pentru că altfel nici nu se poate avansa în acest domeniu: nu poți face Paleontologie dacă nu-ți place.”
Pasiunea a stat la baza creării proiectului pentru „Muzeul în trei minute”: „proiectul pentru muzeul de la Politehnica e gata de ceva timp, totul este pregătit iar redecorarea propusă este spectaculoasă. Pe pereții stației pot fi afișate imagini de paleoartă, reconstituiri de paleomediu, iar pe tavan pot fi pictate reptile marine care înotau pe recif. Problema paleoartei, a reconstiturilor artistice de paleomedii este o problemă complexă, dearece paleoarta se produce greu și este scumpă. Totuși, paleoarta rămâne un vehicul important pentru mesajul paleontologic, pentru educația paleontologică a publicului larg.”
