Studenții Universității din București au posibilitatea de a se înscrie în perioada următoare în două proiecte – DREAM și SUCCESS – care vizează sprijinirea antreprenoriatului prin implementarea și dezvoltarea de afaceri în mediul urban.
În cadrul celor două proiecte, ”DREAM – Dezvoltare Regională prin Expertiză Antreprenorială Multisectorială” și “SUCCESS – Startup-uri Constituite pe Competențe Economice Sustenabile de Succes”, studenții vor putea participa la o serie de workshop-uri de informare care se concretizează prin participarea la programul de formare antreprenorială acreditat ANC și vor fi sprijiniți financiar în vederea înființării de firme.
Studenții interesați de aceste proiecte se pot înscrie în perioada 15 ianuarie – 15 martie 2018, prin completarea unui formular online, pe baza căruia vor primi informații suplimentare cu privire la activitățile desfășurate și la calendarul proiectelor.
Proiectele vizează creșterea gradului de ocupare a forței de muncă prin susținerea întreprinderilor din zona urbană în domeniile din Regiunea de Dezvoltare Sud Est (județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea) și în cele din Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia (județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman).
Workshop-urile de informare se desfășoară în perioada 5 februarie – 14 martie 2018. Astfel, pentru proiectul DREAM, studenții înscriși vor lua parte la unul dintre cele 12 workshop-uri de informare, desfășurate la nivel județean, în cele 6 județe componente ale regiunii Sud-Est, dar și în cel de-al doilea oraș ca dimensiune demografică și economică din cadrul acestor județe (Adjud, Ianca, Măcin, Medgidia, Râmnicu Sărat și Tecuci). În cadrul proiectului SUCCESS, participanții vor putea asista la unul dintre cele 14 workshop-uri de informare în cele 7 județe componente ale regiunii Sud Muntenia, dar și în al doilea oraș ca dimensiune demografică și economică din cadrul acestor județe (Bolintin Vale, Câmpina, Câmpulung, Fetești, Moreni, Oltenița, Roșiori de Vede).
În urma desfășurării acestor workshop-uri, în perioada 15 martie – 15 septembrie 2018 va avea loc participarea la programul de formare antreprenorială acreditat ANC destinat unui număr de 378 de persoane dintre cele înscrise în prima fază a proiectului. Programul de formare durează 80h (aproximativ o lună).
Între lunile octombrie – noiembrie 2018 va avea loc participarea la concursul de planuri de afaceri în urma căruia 46 de persoane (SUCCESS), respectiv 47 de persoane (DREAM) vor fi sprijinite financiar cu sume de până la 170.000 lei, respectiv 160.000 lei în vederea implementării și dezvoltării de afaceri cu profil non-agricol în mediul urban. Decembrie 2018 și ianuarie 2019 este perioada de înființare a firmelor și de demarare a activității de implementare.
Proiectul “SUCCESS – Startup-uri Constituite pe Competențe Economice Sustenabile de Succes” – POCU/82/3/7/106186 are o valoare totală de 11.288.492,81 lei și este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 “România Start Up Plus!”, Axa prioritară nr. 3, Locuri de muncă pentru toți, Operațiunea: Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană. Managerul de proiect este Alexandru Paru (0757 837 636, success@ub-startup-academy.ro).
Proiectul “DREAM – Dezvoltare Regională prin Expertiză Antreprenorială Multisectorială” – POCU/82/3/7/106194 are o valoare totală de 11.582.211,90 lei și este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 “România Start Up Plus!”, Axa prioritară nr. 3, Locuri de muncă pentru toți, Operațiunea: Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană. Persoanele interesate să obțină mai multe detalii despre acest proiect pot lua legătura cu conf. univ. dr. Marin Burcea, manager de proiect (0724.936.835, dream@ub-startup-academy.ro).