Istoria genomică a Europei de Sud-Est a fost subiectul principal al unei cercetări publicate recent în articolul “Ancient DNA study reveals the prehistory of Southeastern Europe”, în prestigioasa revistă Nature. Studiul a fost realizat de o echipă internațională formată din 117 arheologi, antropologi și geneticieni de la 82 de instituții din Europa și Statele Unite, printre care se numără și dr. Cătălin Lazăr, cercetător la Centrul de Istorie Comparată a Societăţilor Antice din cadrul Facultății de Istorie a Universității din București.
Acesta este al doilea cel mai mare studiu despre ADN-ul preistoric realizat vreodată (cel mai mare, publicat în același timp în Nature, se referă la preistoria Nord-Vestului Europei). Cercetarea ce a făcut obiectul articolului din Nature a analizat date paleogenetice provenite de la 225 de indivizi care au trăit în sud-estul Europei și în zonele învecinate, într-un interval de 10 000 de ani (cca. 12 000 – 500 BC). În plus, acest studiu este primul care oferă o caracterizare genetică consistentă privind procesul de melanj dintre populațiile indigene (vânători-culegători) și cele nou venite din Anatolia (agricultori), documentând fundamental interacțiunea și metisajul acestor grupuri umane genetic diferite.
„Probabil, cel mai remarcabil element pe care acest studiu îl aduce în discuție este acela al reconfirmării originii anatoliene a populațiilor umane neolitice și eneolitice din spațiul Balcanic. Pe lângă această componentă genetică de origine anatoliană (agricultori), aparent dominantă, s-a dovedit din nou existența unei componente genetice locale, legată de populațiile de vânători-culegători. Mai mult, analiza efectuată a evidențiat existența unor indivizi cu elemente paleogenetice ce le indică, clar, originea în stepele nord-pontice, încă de la mijlocul mileniului al V-lea BC (cca. 4600-4400 cal. BC). Aceasta este cea mai veche documentare a prezenței populaților din stepele nord-pontice în zona Balcanilor. În general, rezultatele acestui studiu modifică fundamental modul în care arheologii privesc și interpretează aceste comunități preistorice” spune dr. Cătălin Lazăr, cercetător la Centrul de Istorie Comparată a Societăţilor Antice din cadrul Facultății de Istorie a Universității din București.
De altfel, Universitatea din București a fost implicată în cadrul acestei cercetări prin investigațiile arheologice interdisciplinare din cadrul unor situri arheologice din România, datate în perioadele neolitică și eneolitică, investigații coordonate de dr. Cătălin Lazăr.
Implicând o colaborare intensă între geneticieni, antropologi și arheologi, studiul publicat în revista Nature face posibilă construirea unei noi imagini a perioadelor esențiale din trecutul îndepărtat, pe care studiile existente până la acest moment nu le-au putut releva. Studiul mai analizează și ADN-ul oamenilor care au fost înmormântați în celebra necropolă de la Varna I (Bulgaria), unul dintre primele situri arheologice din lume unde există dovezi clare ale unor inegalități de statut și de avere. În urma cercetărilor efectuate aici, s-a dovedit că o singură persoană (M43) a fost înmormântată cu mai mult aur decât a fost folosit la toate celelalte înmormântări cunoscute în Europa, la același palier cronologic.
De asemenea, a fost studiată și legătura dintre grupurile de populații de vânători-culegători (din mezolitic) și cele de agricultori (neolitici), care „au rămas izolate, cel puțin pentru primele câteva sute de ani. Pentru vânătorii-culegători a fost un șoc destul de mare apariția, în apropierea lor, a agricultorilor, grup cu un stil de viață complet diferit”, remarcă Iain Mathieson, genetician la Universitatea din Pennsylvania. „Trei mii de ani mai târziu, ei au fost bine amestecați”, continuă David Reich, de la Facultatea de Medicină din cadrul Institutului general al MIT Harvard și Howard Hughes Medical.
Particularitatea studiului este oferită mai ales de numărul mare de probe paleogenetice analizate, provenite din din așezări și necropole datate în perioadele mezolitic, neolitic și eneolitic din sud-estul Europei. Din România, în acest studiu au fost incluse siturile de la Schela Cladovei, Măgura Buduiasca, Coțatcu, Cârcea și Ostrovul Corbului.
