Asociaţia Team Work lansează cea de a XIII-a ediţie a „Curăţeniei de Primăvară”, organizată în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universităţii din Bucureşti. Evenimentul va avea loc pe parcursul a trei weekenduri, respectiv 10-11 martie, 17-18 martie și 24-25 martie 2018.
Persoanele interesate se pot înscrie completând formularul de pe blog-ul Team Work. La finalul activității vor fi acordate diplome de voluntariat. Participanţii trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani.
Principalele activităţi pe care le vor desfăşura voluntarii vor fi tăierea lăstărişului, greblarea frunzelor, scoaterea rădăcinilor şi înlăturarea materialului vegetal strâns. Voluntarii vor fi îndrumaţi de către membrii Team Work şi personalul specializat al Grădinii Botanice. Programul de lucru va fi în intervalul orar 9:30-14:30.
„Curățenia de Primăvară în Grădina Botanică” este un eveniment organizat de Asociația Team Work din 2006, în parteneriat cu Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București. Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu, „Grădina Botanică – Grădina Oraşului Meu”, alături de „Vânătoarea de Comori în Grădina Botanică”, „Curăţenia de Toamnă”, „Grădina Bunicii” (premiul „Spații Verzi MOL 2011” pentru proiectul cu cele mai spectaculoase rezultate din programul „Spații verzi Urbane 2011”) și „Grădina Copiilor” (proiect finanțat prin programul „Spații verzi Urbane 2012”). De asemenea, în anul 2012, Asociația Team Work a câștigat Premiul I la Gala Societății Civile, Secțiunea Protecția Mediului, pentru Curățenia de Toamnă 2011. Până în prezent, peste 5000 de voluntari au luat parte la evenimentele organizate de Asociația Team Work în Grădina Botanică.
Asociația Team Work este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit de tineret axată pe învăţare prin management de proiect, facilitând acumularea de către tineri, prin activităţi de voluntariat, a experienţei necesare încadrării eficiente pe piaţa muncii. Scopul organizaţiei este acela de a promova în rândul tinerilor o atitudine pozitivă faţă de voluntariat şi munca în echipă, de a îi ajuta să se familiarizeze cu diverse medii organizaţionale prin desfăşurarea de proiecte şi de a valoriza practic cunoştinţele teoretice.