Profesorul Martin Maiden, de la Universitatea din Oxford, visiting professor al Secțiunii de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări al Universității din București, va ține prelegeri cu tema Lecții de morfologie istorică romanică și românească la Institutul de Cercetări al Universității din București. Cursurile vor avea loc în februarie, în timpul vizitei profesorului Maiden în România, iar datele prelegerilor vor fi anunțate curând.
Temele prelegerilor vor include:
- structura „morfomică” în evoluția verbului românesc: efectele schimbării vocalice la timpul prezent și repercusiunile ei morfologice remarcabile
- structura morfomică în evoluția verbului românesc: efectele morfologice ale palatalizării și granița „fuzzy” între condiționarea morfologică și cea fonologică
- structura morfomică în evoluția verbului românesc: istoria morfologică a formelor verbale ‘perfective’ în limba română și limbile romanice
- clase de inflexiune în verbele daco-romanice: noi cosum = noi coasem, și alte curiozități
- structura morformică și substantivul: istoria morfologică a substantivelor feminine românești. Tipurile carte – cărți și sare – săruri
- cât de multe genuri are de fapt limba română? O perspectivă diacronică asupra chestiunii controversate a genului „neutru”
Martin Maiden este profesor de limbi romanice la Universitatea din Oxford, și Fellow al Trinity College, Oxford (din 1996), și Director al Centrului de Cercetare Oxford pentru Lingvistică Romanică (din 2007). Este membru al Academiei Britanice din 2003. A studiat la Universitatea din Cambridge (doctorat în lingvistică, 1987). Între 1982-1989 a predat limba italiană la Universitatea Bath, și între 1989-1996 filologie romanică la Universitatea din Cambridge. A fost vice-președinte al Società Linguistica Italiana (2003-2004). Deține un doctorat onorific de la Universitatea din București (2013). În 2014 a fost numit ‘Comandant’ al Ordinului Național pentru “Servicii de onoare”’ al României. Este editor și contributor la The Cambridge History of the Romance Languages (2011/2013) și The Oxford Guide to the Romance Languages (2016). Interesele sale de cercetare particulare sunt lingvistica italiană și română și dialectologia, lingvistica istorică și morfologia.