Paulo Coelho este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărțile sale traduse în 81 de limbi și editate în peste 170 de țări atingând, până în prezent, vânzări de peste 210 milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de peste un milion trei sute de mii de exemplare.
Spioana, un nou bestseller de Paulo Coelho, apare în toamna lui 2016 aproape simultan în peste 35 de limbi, printre care: engleză, portugheză, franceză, germană, italiană, ebraică, polonă, spaniolă, suedeză, arabă, turcă, norvegiană etc. Ediția în limba română, publicată de Editura Humanitas Fiction, va fi disponibilă în librarii începând cu 10 octombrie 2016.
În cartea Spioana, la aproape un secol de la moartea lui Mata Hari, Paulo Coelho recompune, pornind de la documente de arhivă nepublicate, portretul captivant al uneia dintre cele mai enigmatice, curajoase și independente femei din istorie. De la copilăria într-un orășel olandez, la viața traumatizantă alături de un ofițer alcoolic în Java și până la anii de glorie în capitala Franței, Spioana e un puzzle fascinant și o lecție admirabilă despre echilibrul fragil dintre nonconformism și luciditate.
Mata Hari. Singura ei vină: a fost o femeie liberă
O dansatoare care a șocat și a fermecat publicul.
O curtezană care a sfidat rigorile vremii.
O spioană – poate cea mai faimoasă – care i-a subjugat pe puternicii zilei.
Înalta societate a adulat-o și a detestat-o, ziarele au elogiat-o și au condamnat-o.
Sub numele de Mata Hari a devenit un mit, iar arma ei a fost seducția.
Sunt o femeie care s-a născut în epoca nepotrivită, și nimic nu mai poate schimba lucrurile. Nu știu dacă lumea își va aminti de mine, dar dacă așa va fi, mi-aș dori să mă țină minte nu ca pe o victimă, ci ca pe o persoană care a luat hotărâri curajoase și a plătit fără teamă prețul ce trebuia plătit. – Paulo Coelho, Spioana