Institutul de Cercetări al Universității din București (ICUB) va găzdui vizita doamnei Cristina Petrescu, profesor afiliat al Secțiunii de Științe Sociale – ICUB, vineri, 21 octombrie 2016. Tema prezentării este „Proiectul H2020/COURAGE și problemele sale: Transfer conceptual, metodologie interdisciplinară, soluții practice”. Evenimentul se va desfășura la sediul Facultății de Sociologie și Asistență Socială (Panduri, 90), Sala 102, parter, începând cu ora 15:00.

De ce ne-ar (mai) interesa trecutul comunist într-o epocă în care prezentul ne pune în fața unor noi şi foarte serioase încercări? De ce mai sponsorizează Uniunea Europeană proiecte axate pe cercetarea trecutului recent? De ce sunt asemenea proiecte relevante pentru un public mult mai larg decât minuscula comunitate academică a specialiștilor care explorează trecutul? COURAGE este un exemplu de proiect internațional de cercetare a trecutului comunist, care a primit finanțare de la Uniunea Europeană prin programul de cercetare și inovare Horizon 2020 pentru că a convins că este relevant pentru societatea de astăzi. Acest proiect și-a propus să evidențieze că, în regiunea care înainte de 1989 se numea Europa de Est, iar astăzi Noua Europă a statelor care au aderat de curând sau au perspectiva de a adera în viitorul apropiat la Uniunea Europeană, cultura însemna mai mult decât realismul socialist și arta de propagandă. Dimpotrivă, în anumite perioade și în diverse locuri au înflorit, în ciuda controlului strict impus de regimurile comuniste, medii culturale alternative, din care s-a născut treptat pluralismul de idei și implicit nucleul viitoarelor democrații din regiune. Proiectul COURAGE cercetează ceea ce a fost nonconformist căutând urmele materiale și digitale ale formelor de gândire şi acțiune independente față de sistemul de valori promovat de regimurile comuniste. Altfel spus, COURAGE caută să scoată la lumină colecțiile publice sau private din întreaga Europă, care au conservat asemenea urme ale trecutului, pentru a crea pentru publicul larg prima bază de date digitală care epitomizează ceea ce proiectul numește “opoziție culturală.” COURAGE și-a propus să salveze de la uitare toată această parte a moștenirii comune europene acționând pe mai multe planuri, care merg de la includerea celor mai relevante colecții în nou proiectatul muzeu de la Bruxelles, Casa Istoriei Europene, până la antrenarea unui public cât mai numeros în lărgirea acestei baze de date digitale. Dacă știi despre existența unei asemenea colecții din România, vino alături de COURAGE pentru a îmbogăți cunoașterea despre trecutul nostru utilizabil. Vei contribui astfel la cristalizarea memoriei noastre despre acest trecut comun și, nu în ultimul rând, la redefinirea identității noastre colective în secolul XXI! (COURAGE a obținut finanțare de la Uniunea Europeană în cadrul programului de cercetare și inovare Horizon 2020 prin acordul de finanțare nr. 692919).

Cristina Petrescu este conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, și Manager național în proiectul internațional H2020/COURAGE – Cultural Opposition: Understanding the Heritage of Cultural Dissent in Former Socialist Countries, finanțat de Uniunea Europeană. A scris From Robin Hood to Don Quixote: Resistance and Dissent in Communist Romania (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2013); a contribuit ca expert la Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România (Humanitas, București, 2007), și a coordonat (în colaborare) Nation-Building and Contested

Pin It on Pinterest

Share This