Miercuri, 26 aprilie 2017, va avea loc o nouă ediție a Cafenelei critice care propune o prezentare-analiză a întregului proiect Infinitezimal – revistă & colecţie. Evenimentul va avea loc în intervalul orar 19:00-21:30, la Club A (str. Blănari, nr. 14, între Universitate şi Piaţa Unirii, vizavi de Sfântul Gheorghe). Gazda evenimentului este Ion Bogdan Lefter.
Lansată în vara lui 2013, la iniţiativa eseistului şi criticului literar şi teatral Sebastian-Vlad Popa, revista trimestrială ,,Infinitezimal” (în formatul mare al ziarelor de altădată) a „născut” între timp, în ianuarie curent, şi o serie omonimă de cărţi complementare. Editorul periodicului şi al colecţiei este Fundaţia Societatea de Concerte din Bistriţa (pentru cărţi – prin intermediul Editurii Charmides a Societăţii).
Invitatul special al acestei ediții este Gavril Ţărmure, preşedintele Fundaţiei Societatea de Concerte. La eveniment vor participa membri ai redacţiei: Sebastian-Vlad Popa (director), Mihai Păcurar (art director), Iuliana Dumitru, Diana Elena Oprea, Irina Criveanu, Vincenţiu Mihail Iacob, G. Şerban, Alexandru Uiuiu, Michael Abramovich (redactori), Genevieve Fieraru (PR). De asemenea, vor fi prezenți la eveniment și colaboratorii revistei, scriitori, artişti, intelectuali publici, jurnalişti.
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A, la Club Control şi, din toamna lui 2011, din nou la Club A. În stagiunea 2016-2017 întâlnirile Cafenelei critice au loc miercurea seara.