Secțiunea de Științe Sociale a Institutului de Cercetare al Universității din București (SSS-ICUB) organizează luni, 19 iunie 2017, evenimentul ”Moderație: O virtute dificilă și paradoxală”. Întâlnirea va avea loc la Sala de consiliu a Facultății de Sociologie și Asistență Socială (sediul Cișmigiu, Schitu Măgureanu, nr. 9), începând cu ora 15:00.
Invitații speciali ai evenimentului sunt Aurelian Crăiuțu (Indiana University, Bloomington) și Ioan Stanomir (Universitatea din București).
,,Pentru a face ca vocea raţiunii să fie auzită din nou în viaţa politică, astăzi nu mai e nevoie să înfăptuim acte eroice de acrobaţie politică. Dar o formă curajoasă de moderaţie, lăudată de Camus în eseurile sale, rămâne la fel de importantă astăzi ca întotdeauna. O astfel de viziune politică, moderată şi îndrăzneaţă, care transcende categoriile noastre convenţionale (alb-negru), a fost schiţată de Leszek Kolakowski într-un scurt eseu cu un titlu provocator – „Cum să fii un socialist-liberal-conservator: un credo“ – şi, mai recent, de Karol Soltan (profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland), care a apelat cu bună ştiinţă la ideile lui Kolakowski pentru a formula o viguroasă apologie a moderaţiei și a centrismului. În opinia lui Soltan, moderaţia necesită un centru complex şi eclectic, diferit calitativ de centrul identificat ca o politică pragmatică şi îngustă a compromisului şi a balanţei puterilor, care urmăreşte obţinerea unui echilibru precar şi instabil între diversele interese şi grupuri sociale. Tipul de moderaţie care face posibilă politica de centru presupune un angajament ferm faţă de morală şi de pluralism politic şi o opoziţie fără echivoc faţă de violenţă. Ea presupune de asemenea autocontrol, curaj, discernămînt, răbdare şi o cunoaştere adecvată a tuturor opţiunilor disponibile.” (Aurelian Crăiuțu în Dilema veche, nr. 664).
Mai multe informații despre evenimentul ,,Moderație: O virtute dificilă și paradoxală” pot fi consultate aici.