Viața de student vine cu noi provocări atât pe plan profesional, cât și pe plan personal pentru orice boboc proaspăt venit de pe băncile liceului. Noțiunea de curs sau seminar nu este familiară, atmosfera de cămin e încă un mister, iar facilitățile oferite de universitate, în calitate oficială de student, nu sunt încă bine cunoscute.

Asociația Studenților în Drept s-a hotărât să vină în sprijinul tuturor bobocilor curioși prin organizarea celui mai mare proiect inițiat de o asociație studențească –  ,,Învață să fii student!”. Scopul proiectului este de a asigura cadrul ideal pentru familiarizarea noilor studenți ai Facultății de Drept cu mediul academic și integrarea acestora în comunitatea UniBuc.

Proiectul se desfășoară în perioada 26 septembrie – 1 octombrie 2017, timp în care cei peste 100 de voluntari, membri ai Asociației Studenților în Drept din cadrul Universității din București, le vor prezenta bobocilor facultatea, membrii conducerii, oportunitățile oferite de aceasta, Colegiul Juridic franco-român, dar și asociația din care fac parte (istoric, organigramă, departamente, recrutări).

,,Învață să fii student!” a reunit în prima zi peste 350 de participanți, iar pe lângă informațiile utile, membrii asociației le-au pregătit acestora mai multe activități printre care o vizită la Palatul Parlamentului, dar și ieșiri informale cu scopul de a se cunoaște și de a socializa.

Despre acest proiect, Crina – Daniela Marc, coordonatoare ISFS17, afirmă:

„Învață să fii student este o derulare pe fast-forward a perioadei de studenție pe care orice licean o așteaptă cu sufletul la gură. Este vorba de studenți care muncesc împreună pentru a le ura cel mai frumos bun venit viitorilor studenți. ISFS este o predare de ștafetă, o împărtășire de experiențe și entuziasm, primul contact cu pasiunea pentru cunoaștere care domnește în Templul Facultății de Drept. Suntem convinși că și în acest an, ca de fiecare dată, Învață să fii student! va fi săptămână pe care niciun boboc nu o va uita vreodată!”

Irena Negru, coordonatoare ISFS17, mărturisește despre proiect: „Învață să fii student! este proiectul plin de culoare pe care studenții din anii mai mari îl pregătesc cu entuziasm pentru boboci. Dorim să îi ajutăm să se familiarizeze cu ceea ce înseamnă viața de student în general și, în special, cu ceea ce înseamnă viața de student la Facultatea de Drept, Universitatea din București.”

Mai multe detalii despre proiectul ,,Învață să fii student!” pot fi consultate aici.

Pin It on Pinterest

Share This