Duminică, 26 noiembrie 2017, va avea loc evenimentul de lansare a cărţii Behind the”Great Tradition”: Popular Culture in Eighteenth-Century England, semnată de conf. univ. dr. Dragos Ivana, cadru didactic la Departamentul de Engleză al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universității din București.
Evenimentul va avea loc în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, la standul editurii Ars Docendi, începând cu ora 14:00. Alături de autor, la eveniment sunt invitaţi prof. univ. dr. Bogdan Ştefănescu şi lect. univ. dr. Silvia Ştefan, cadre didactice la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.
Concepută iniţial ca un curs opţional ţinut în anul 2015, cartea Behind the”Great Tradition”: Popular Culture in Eighteenth-Century England îşi propune să umple un gol major în studiul culturii şi civilizaţiei engleze din secolul al XVIII-lea în spaţiul academic românesc. Punând accent pe abordările noi ale studiului culturii populare în Anglia secolului al XVIII-lea, volumul se concentrează pe o perioadă de timp puţin studiată – anume anii 1700-1780. Astfel, temele cărţii atestă naşterea capitalismului modern timpuriu şi maniera în care acesta a produs o schimbare radicală a identităţii sociale şi a valorilor elitei, a clasei de mijloc şi, nu în ultimul rând, a vulgului. De la viaţa urbană, formele populare de amuzament, reforma calendarului iulian şi apariţia fenomenului socio-cultural al gloatei până la popularitatea almanahului, relaţia dintre cultură orală şi cultură scrisă, precepţia celuilalt în imperiu şi, în fine, relevanţa culturii populare pentru formele literare ale timpului, studiul relevă interacţiunea continuă dintre cultura înaltă şi cultura joasă, văzută prin prisma istoriei literare şi culturale.
Autorul volumului, Dragoş Ivana, are ca specializări literatura britanică a secolului al XVIII-lea şi al XX-lea, studiile culturale britanice şi teoria literară. Profesorul Dragoş Ivana este trezorier al Societăţii Române pentru Studiul Secolului al XVIII-lea şi membru al colectivului de redacţie al Revistei de Antropologie Urbană, coordonată de Dr. Adrian Majuru. Ivana a beneficiat de burse de cercetare doctorală la Universitatea Kent, Bodleian Library, Oxford şi British Library, Londra. În 2014 a fost visiting fellow la Chawton House Library, iar în 2016, bursier Fulbright la Universitatea Vanderbilt din SUA. Ivana a publicat numeroase articole şi studii în reviste prestigioase din ţară şi din străinătate pe teme precum teoria romanului iluminist şi receptarea lui Cervantes în secolul al VIII-lea englez. În prezent derulează un proiect de cercetare pe tema reprezentărilor donquijotismului în romanul timpuriu american.