Facultatea de Psihologie și Științele Educației, prin Departamentul de Formare a Profesorilor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, a organizat conferința națională ,,Investim în educația timpurie – investim în viitor.”

Evenimentul s-a desfășurat marți și miercuri, 28 și 29 noiembrie 2017, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, în prima zi, iar în cea de-a doua zi a avut loc la Grădinița nr. 206 din București. Cele două spaţii care au găzduit lucrările conferinţei, cel modern şi dinamic al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, precum şi cel creativ-inspiraţional al Grădiniţei nr. 206, le-au oferit participanţilor ocazia de a dezbate şi a reflecta pe tema importanţei fundamentale a educaţiei timpurii pentru bunăstarea si dezvoltarea holistică a copilului, printr-o abordare convergentă a domeniului social, educaţional, sanitar (sănătate si nutriţie).

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unor distinși invitați: prof. univ. dr. Romiţă Iucu, prorector al Universităţii din Bucureşti, Laura Gunesch, Consilier al Secretarului de Stat pentru Învățământul Preuniversitar, Ministerul Educației Naționale, Florin Lixandru, Inspector General, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, conf.univ. dr. Adina Glava, prodecan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţei, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Eugen Crai – Unicef România, precum şi de participarea numeroasă a altor reprezentanţi de seamă ai mediului academic şi ai comunităţii specialiştilor în educaţie timpurie din România.

Scopul conferinței a fost acela de a analiza starea de fapt și perspectivele de dezvoltare ale educației timpurii în România, la nivel de practici profesionale și de politici de sistem, prin punerea împreună, la masa de dezbateri, a reprezentanților mediului decizional, a celor din universități și instituții de cercetare, din asociații non-profit și din mediul privat, precum și a practicienilor care lucrează direct cu copiii.

Conferința s-a adresat cadrelor didactice şi specialiștilor din domeniu și din domeniile conexe, interesaţi să prezinte activități, proiecte, cercetări, rapoarte educaționale derulate  cu  copiii antepreșcolari/ preșcolari și care au produs schimbări pozitive pentru aceștia, demonstrând dorința unor creșteri calitative ale actului educațional sau ale altor servicii ce duc la crearea unei stări de sănătate, de bine, de educație  centrată  pe nevoile fiecărui  copil.

Educaţia timpurie reprezintă perioada în care se trasează parametrii importanţi ai fiecărui individ. În ultimii ani, societatea internaţională şi, implicit, cea naţională, au manifestat un interes din ce în ce mai pronunţat pentru găsirea unor strategii în vederea valorificării potenţialului individual, implicând factori educaţionali, sociali şi medicali.

Programul complet al conferinței ,,Investim în educația timpurie – investim în viitor”, precum și alte detalii despre aceste eveniment pot fi consultate aici.

Pin It on Pinterest

Share This